Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la grădinița din localitatea Pribești, comuna Codăești, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.
"Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale, dintre care două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la grădinița din localitatea Pribești. La intervenție a participat și echipajul care încadrează autospeciala de stingere cu apă din cadrul SVSU Vaslui. Au ars circa 10 metri pătrați de planșeu și astereală din lemn. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coșul de fum neprotejat față de materialele combustibile din apropiere", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Inspectorul general școlar adjunct, Cristiana Botan, a declarat, pentru AGERPRES, că, în cursul zilei de luni, cei peste 20 de preșcolari de la Grădinița Pribești nu vor învăța, ei urmând să își reia activitatea, începând de marți, într-o sală care va fi amenajată în incinta școlii.