Actual· 2 min citire

Mari întârzieri ale trenurilor care vin de la mare. Circulația feroviară, reluată pe un singur fir

Mari întârzieri ale trenurilor care vin de la mare. Circulația feroviară, reluată pe un singur fir

Mari întârzieri ale trenurilor care vin de la mare. Circulația feroviară, reluată pe un singur fir

Publicat11 aug. 2016, 21:15
Actualizat11 aug. 2016, 23:01

Circulația feroviară între Lehliu și Fundulea a fost reluată pe un singur fir, iar trenurile care vin de la mare au întârzieri de până la două ore, după ce în Sala Releelor din Gara Sărulești a izbucnit un incendiu, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu.

 "Începând cu ora 19, din cauza unui incendiu în Sala Releelor din Gara Sărulești, circulația feroviară a fost întreruptă până în jurul orei 21. 30. Mai multe trenuri de călători au fost oprite. Pasagerii care au legături din București vor fi redistribuiți la trenuri potrivite pentru a ajunge la destinații în siguranță. La acest moment, între Lehliu și Fundulea circulația se desfășoară pe un singur fir, la cale liberă", anunță CFR Călători, pe pagina de Facebook.

Trenurile care vin de la mare au întârzieri de până la două ore, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al companiei, Alina Predescu, precizând că niciun tren nu mai este blocat.

Alina Predescu a mai spus că incendiul de la Sărulești a afectat și comunicațiile interne ale companiei, în acest moment ele realizându-se doar prin intermediul telefoanelor mobile.

La rândul său, CFR SA a informat că în jurul orei 18,50, în stația Sărulești s-a produs o degajare de fum în sala de relee, care a dus la scoaterea din funcțiune a instalației de centralizare electronică.

"La fața locului s-au deplasat organele de specialitate aparținând CFR SA și echipajul ISU. Până la remedierea defecțiunii circulația trenurilor se face la cale liberă, cu ordin de circulație, fără a se înregistra întârzieri majore. Până la această oră sunt afectate opt trenuri de călători. Circulația se desfășoară în condiții de siguranță și echipele de intervenție ale CFR SA acționează pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp", a anunțat CFR SA.

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Sărulești, în clădirea în care se află sala releelor și impiegatul de mișcare CFR care coordonează circulația feroviară pe ruta Sărulești - Fundulea, iar mai multe trenuri de pasageri care circulă pe relația București - Constanța au fost blocate pe calea ferată. Potrivit poliției, nu s-au înregistrat victime.

Surse din cadrul poliției au declarat pentru News.ro că trei trenuri au fost blocate la Lehliu, două la Dor Mărunt și alte două în Sărulești și Fundulea. Marjoritatea acestor garnituri circulă pe relația București - Constanța și sunt trenuri de pasageri.

"S-a supraîncălzit un releu, a fost o degajare de fum. N-a fost nicio persoană în gară. S-a evacuat fumul, s-a răcit releul, n-a fost nici problemă”, a declarat pentru News.ro colonelul Lucian Diaconu, șeful ISU Călărași.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News