Actual· 1 min citire

Incendiu devastator la o pensiune, din Mehedinți - Focul a cuprins întreaga clădire - Toate persoanele cazate, evacuate - VIDEO

Incendiu de proporții la o pensiune, din Mehedinți

Incendiu de proporții la o pensiune, din Mehedinți

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 iul. 2022, 21:57

Un incendiu puternic a izbucnit luni seara, la o pensiune din Mehedinți. Din fericire, toate persoanele cazate au fost evacuate la timp.

Un incendiu violent s-a produs, luni seara, la o pensiune din localitatea Gruia, persoanele cazate reușind să se autoevacueze în momentul izbucnirii focului, care a cuprins întreaga clădire.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Stația Vânju Mare, dar și două autospeciale cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin.

"La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga pensiune, construită din lemn, pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați. Din primele informații, persoanele cazate în pensiune în momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat", informează ISU Mehedinți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News