Mai multe hectare de vegetație uscată dintr-o pădure din apropierea stațiunii Băile Olănești au fost cuprinse de flăcări. Pompierii se luptă din greu cu flăcările, zona fiind greu accesibilă.
incendiul a izbucnit de vineri după-amiază, într-o zona greu accesibilă situată la o altitudine de peste 700 de metri, astfel că în sprijinul echipelor care acționează terestru a fost solicitat și un elicopter dotat cu sistem de stingere, ce se va alimenta cu apă din barajul Cheia.
„Incendiul din fondul forestier aparținând Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, care se manifestă pe teritoriul localității Băile Olănești, în zona Gurguiata/Schitul Bratu, a fost observat și anunțat ieri, 16 august, în jurul orei 15,00. În aceste momente, incendiul se manifestă la litieră, vegetație uscată, doborâturi și mușchi, în pădure mixtă de fag și rășinoase, pe o suprafață de aproximativ trei hectare, cu propagare continuă. Intervenția este dificilă din cauza faptului că personalul de intervenție nu are acces în zona focarelor și pe frontul de ardere. Intervin în acest moment terestru 45 de persoane din cadrul ISU Vâlcea, SVSU Băile Olănești și din cadrul ocoalelor silvice Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Romani și Horezu. Elicopterul de la București a sosit în jurul orei 10,15. Execută o recunoaștere aeriană, urmând ca ulterior să lanseze apă asupra focarelor. La locul evenimentului s-a deplasat și prim adjunctul Inspectoratului, pentru conducerea și coordonarea intervenției”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.
Reprezentantul pompierilor militari vâlceni a precizat că zona rezidențială nu este amenințată de incendiu.