Încă un ȘOC pentru români. Salariul minim european ar putea să nu mai intre în vigoare!

A fost un șoc pentru mulți susținători ai unei Europe sociale când, la 14 ianuarie, avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), judecătorul cipriot Nicholas Emiliou, și-a prezentat concluziile cu privire la Directiva europeană privind salariul minim. În evaluarea sa, acesta a ajuns la concluzia că directiva este incompatibilă cu dreptul UE și, prin urmare, ar trebui să fie anulată. Acest aviz ar putea avea consecințe dezastruoase pentru unul dintre cele mai importante acte legislative ale UE în domeniul social, putând submina legitimitatea Uniunii. Însă nu este totul pierdut, arată doi experți europeni într-un articol publicat pe site-ul Social Europe.

Directiva urmărește să stabilească un cadru pentru asigurarea unor niveluri adecvate ale salariului minim și promovarea negocierii colective.

Consiliul European a adoptat „Directiva (UE 2022/2041) privind salariul minim adecvat în Uniunea Europeană” cu sprijinul a 24 din cele 27 de state membre. Danemarca și Suedia au fost singurele țări care au votat împotriva adoptării sale, invocând îngrijorarea că directiva ar putea amenința modelele lor naționale de relații de muncă autonome.

La începutul anului 2023, guvernul danez, susținut atât de asociațiile patronale daneze, cât și de sindicate, cărora li s-a alăturat ulterior Suedia, a introdus o acțiune în fața CJUE. Argumentul lor se bazează pe afirmația că directiva încalcă articolul 153 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care limitează competențele UE în materie de „remunerare”.

În concluziile sale, avocatul general al CJUE se aliniază în linii mari argumentelor daneze și suedeze și propune anularea integrală a directivei. Poziția sa contrastează puternic cu avizele juridice emise anterior de Parlamentul European, Consiliu și Comisia Europeană, care au analizat în detaliu temeiul juridic al directivei.

UN ARTICOL DISPUTAT

Disputa juridică se axează pe interpretarea articolului 153 alineatul (5) din Tratat, care limitează competența UE în ceea ce privește „remunerația”.

În conformitate cu articolul 153 alineatul (1b) din TFUE, UE poate „sprijini și completa” eforturile statelor membre în domeniul condițiilor de muncă, inclusiv în materie de salarizare. Având în vedere că salariul este un element central al condițiilor de muncă, CJUE a susținut anterior, în alte cauze, că „excepția «salariului» nu poate (...) fi extinsă la orice chestiune care implică orice fel de legătură cu salariul; în caz contrar, unele dintre domeniile menționate la 153 alineatul (1) din TFUE ar fi private de o mare parte din substanța lor”.

Cu toate acestea, Directiva europeană privind salariul minim se bazează pe ideea că nu definește în mod direct niveluri salariale sau proceduri specifice pentru stabilirea salariului minim. În schimb, aceasta oferă un cadru procedural pentru stabilirea salariilor minime legale și consolidarea negocierii colective, lăsând aceste procese să fie puse în aplicare la nivel național. Susținătorii directivei susțin că aceasta respectă autonomia națională și doar completează practicile naționale existente.

Cu toate acestea, avocatul general are o viziune mult mai amplă asupra articolului 153 alineatul (5), susținând că orice formă de reglementare a salariilor, chiar și indirectă, contravine dreptului UE.

În raționamentul său, acesta face o distincție controversată între ceea ce consideră a fi un impact „implicit” acceptabil asupra remunerației - așa cum se vede în alte directive UE, cum ar fi Directiva privind munca pe durată determinată sau Directiva privind munca prin agent de muncă temporară - și ceea ce consideră a fi o reglementare „explicită” inacceptabilă asupra remunerației, ceea ce, în opinia sa, constituie Directiva europeană privind salariul minim.

În cazul în care această distincție nu ar rezista unei examinări, întreaga argumentație din concluziile avocatului general s-ar prăbuși, arată experții Thorsten Schulten și Torsten Müller.

Thorsten Schulten este șeful arhivei de contracte colective a Institutului de Cercetări Economice și Sociale (WSI) din cadrul Hans Böckler Stiftung. El este, de asemenea, profesor onorific la Universitatea Eberhard Karls din Tübingen. Torsten Müller este cercetător principal la Institutul European al Sindicatelor.

În plus, spun cei doi experți, avocatul general al CJUE nu recunoaște suficient garanțiile din directivă care protejează competențele naționale, în special în domeniul negocierilor colective. De exemplu, directiva permite variații naționale semnificative în ceea ce privește criteriile utilizate pentru stabilirea salariului minim. Reperele salariale stabilite de statele membre în punerea în aplicare a directivei variază foarte mult - de la 46% din salariul mediu în Letonia la 60% în Slovacia. Chiar și guvernele danez și suedez au recunoscut că dispozițiile directivei nu afectează în mod direct sistemele lor naționale de stabilire a salariilor. Opoziția lor pare să se bazeze mai mult pe principii decât pe vreun impact tangibil asupra practicilor naționale.

CE VA FACE ÎN CONTINUARE CJUE ȘI CU CE CONSECINȚE?

Avizul avocatului general al CJUE nu este obligatoriu. Deși CJUE urmează adesea sfatul avocatului general, există numeroase cazuri în care Curtea a adoptat un punct de vedere diferit, în special în cauzele privind legislația europeană. Având în vedere implicațiile semnificative ale cauzei, este probabil ca CJUE să adopte o abordare mai nuanțată, mai ales că argumentele juridice prezentate de avocatul general sunt departe de a fi clare și coerente, estimează cei doi experți.

În plus, CJUE va lua cu siguranță în considerare ramificațiile politice ale hotărârii sale. Directiva europeană privind salariul minim este considerată în general drept o inițiativă emblematică în încercarea UE de a promova o Europă mai favorabilă incluziunii sociale. O anulare a directivei ar reprezenta o lovitură dură pentru drepturile lucrătorilor și ar putea consolida percepția UE ca o instituție mai atentă la interesele elitelor de afaceri decât la cele ale cetățenilor obișnuiți. De asemenea, aceasta ar slăbi capacitatea UE de a proteja salariile împotriva subcotării prin concurență, favorizând astfel dumpingul social.

Directiva europeană privind salariul minim a fost concepută ca parte a unei schimbări mai ample de paradigmă în urma intervențiilor controversate ale UE în sistemele naționale de stabilire a salariilor și de negociere colectivă în timpul crizei financiare de la începutul anilor 2010. Anularea directivei ar însemna un regres semnificativ pentru agenda socială a UE și ar alimenta și mai mult ascensiunea forțelor naționaliste și populiste care sunt deja critice la adresa integrării europene.

CE FAC STATELE MEMBRE?

În mod important, concluziile avocatului general nu modifică statutul juridic actual al directivei: Statele membre sunt în continuare obligate să o transpună în legislația națională în termenele prevăzute, iar mecanismele de monitorizare și aplicare ale Comisiei Europene rămân în vigoare.

Chiar și înainte de transpunerea formală a directivei, dispozițiile acesteia au declanșat deja dezbateri și inițiative în multe țări, menite să asigure salarii minime adecvate și să promoveze negocierea colectivă. Directiva are, de asemenea, implicații mai largi, cum ar fi furnizarea unui „criteriu de referință privind salariul adecvat” pentru Standardele europene de raportare în ceea ce privește sustenabilitatea pentru companii.

În cazul în care CJUE decide să anuleze directiva în întregime, obiectivele pe care le-a stabilit - asigurarea unor salarii minime adecvate și promovarea negocierilor colective - ar rămâne la fel de valabile ca întotdeauna.

Eficacitatea directivei a depins întotdeauna de punerea sa în aplicare ambițioasă la nivel național, iar acest proces este deja în desfășurare.

Adoptarea directivei de către 24 de state membre ale UE reprezintă un angajament puternic de combatere a sărăciei în rândul lucrătorilor, de promovare a coeziunii sociale și de limitare a concurenței neloiale generate de salariile mici.

Indiferent de viitorul directivei, acest angajament rămâne intact. Statele membre sunt în continuare libere să stabilească criterii clare pentru niveluri adecvate ale salariului minim, cum ar fi 60 % din salariul mediu sau 50 % din salariul mediu, în propria legislație națională. De asemenea, statele membre își păstrează autonomia de a pune în aplicare planuri de acțiune menite să sporească acoperirea negocierilor colective.

Deși anularea directivei ar reprezenta, fără îndoială, un eșec major pentru Europa socială, lupta națională pentru obținerea unor salarii echitabile și a unor protecții mai puternice în materie de muncă va continua. Nu s-a terminat totul acum, conchid cei doi experți.