Majoritatea predicțiilor sale s-au referit la viețile private ale oamenilor, însă a făcut și preziceri la viața politică și acestea s-au adeverit, făcând-o cea mai cunoscută prezicătoare din lume. Este vorba, evident, de Baba Vanga.
Potrivit one.ro, Vanghelia Pandeva Dimitrova, poreclita Vanga, s-a nascut pe 31 ianuarie 1911, într-o zonă balcanică greu încercată de-a lungul timpului. Fetița a venit pe lume prematur însă a reușit să-și revină și a crescut ca orice alt copil normal.
La 11 ani, fetița a trecut printr-un moment care i-a schimbat viața. O furtună de vânt puternic, iscată din senin, a luat-o pe sus și a târât-o departe pe câmp. Aceasta a fost găsită după multe căutări, cu ochii plini de praf și de nisip. Astfel, în scurt timp, ea și-a pierdut vederea.
În anul 1925, Vanga a fost dusă în Serbia, la o casă pentru orbi, petrecandu-și trei ani din viață învătând alfabetul Braille. Intoarsă acasă, doctorul a diagnosticat-o cu pelurezie și i-a spus că va muri dacă nu se va îngriji, însă Vanga s-a îngrijit cu leacuri băbești și și-a revenit. Apoi a început să trateze și alți oameni, alegându-se cu porecla de ''Baba Vanga''.
În anul 1941, Vanga s-a mutat în Petrici unde a prevazut intrarea Bulgariei în război. Vestea s-a dus departe și la data de 8 aprilie 1942, însuși regele Boris al III-lea al Bulgariei i-a făcut o vizită.
În timpul celui de-al doilea razboi mondial, Vanga și-a dezvoltat capacitatea de a vedea unde sunt și ce se întâmplă cu oamenii plecați pe front și capacitatea de a intra în legatură cu spiritele lor. Înainte de a sosi veștile, ea anunța cine a murit și pe unde se aflau cei care nu trimiseseră vești de mult timp, mai arată sursa citată.
"Mai întâi, simțea o arsură în vârful limbii. Apoi, nu mai era ea. Cât vorbea cu sufletele celor decedați, nu se mai putea vorbi cu ea. Nu era ușor. În jurul omului care venea pentru a contacta o persoană decedată roiau multe suflete ale morților din familia acestuia. Baba Vanga spunea că se simte ca o poartă pentru spirite. Când un spirit nu-i răspundea, nu insista, spunând că a urcat "mai sus" si nu trebuie rechemat". În plus, a început să prevadă și rezultatul unor bătălii. Faima ei era atât de mare, încât oamenii care veneau să-i ceară ajutorul stăteau cu zilele în jurul casei, până le venea rândul să intre. A trebuit să-și ia o alta casă, în Rupite, pentru a primi vizitatorii. Cei care i-au fost aproape spun că ea niciodata nu impovara omul care îi cerea ajutor cu vești rele, dându-le tuturor speranță. Însă, dupa ce oamenii pentru care prevedea boli grele sau moarte plecau, suferea cumplit, rugându-se la Dumnezeu să nu se împlinească viziunile sale", spune nepoata ei, Vanga Krassimira Stoianova.
Baba Vanga a încetat din viață în urmă cu 21 de ani, la 11 august 1996.