O icoană de la Mănăstirea Ghighiu face minuni de peste 50 de ani.
Icoana a fost adusă din Siria și este pictată pe lemn de santal. Măicuțele povestesc despre mulți credincioși care s-au închinat în fața icoanei și s-au vindecat de boli, femeile care nu puteau avea copii au rămas însărcinate, iar o fetiță care nu vorbea a căpătat grai.
Timp de 34 de ani icoana a fost ținută în biserica cimitirului pentru a nu fi confiscată de regimul comunist.
"După 34 de ani a fost mutată în biserica mare. E împodobită cu perle din China și cu aur topit din bijuteriile strânse de mine" a declarat Maica Lavrenția.
"În mânăstirea noastră a săvârșit minuni, putem spune că în fiecare zi săvârșește minuni pentru cei care se roagă cu credință" a precizat Maica Epraxia.
Credincioșii care trec pragul mănăstirii spun că icona îi ajută să se purifice și face adevărate minuni.
În curtea Mănăstirii Ghighiu se află și un izvor cu apă tămăduitoare. La fiecare sfârșit de săptămână oamenii se înghesuie să ia din apa care alină suferințe și vindecă boli.
"Acest izvor care se afla în mânăstirea noastră are apa tămăduitoare. Cei care au luat apă cu credință s-au vindecat de diferite boli" a adăugat Maica Epraxia.
La Ghighiu pare că timpul s-a oprit în loc. Necazurile și problemle au rămas dincolo de poarta mănăstirii iar speranța crește în sufletele credincioșilor. După rugăciune aceștia se plimbă sau se așează în curtea mănăstirii pentru câteva clipe de liniște.