Personajul interpretat de Kevin Spacey în serialul de succes "House of Cards", Frank Underwood, a fost omorât de scenariști în al șaselea și ultim sezon al producției, potrivit unui clip de promovare publicat de compania Netflix, informează Reuters.
Trailerul publicat de compania producătoare o arată pe actrița Robin Wright, care interpretează rolul soției lui Underwood, Claire, stând lângă mormântul acestuia și pronunțând fără emoție câteva cuvinte: "Totuși, îți voi spune asta, Francis. Când mă vor îngropa, nu o vor face în curtea din spate. Și când îmi vor aduce un ultim omagiu, vor sta la coadă", scrie Mediafax.ro.
Clipul de promovare nu oferă detalii privind circumstanțele decesului, dar Netflix a anunțat anterior că ultimul sezon al serialului se va concentra pe personajul lui Wright, care, la sfârșitul sezonului al cincilea, a devenit președinte al SUA. Pentru acest rol, Wright a primit un premiu Globul de Aur și cinci nominalizări la Primetime Emmy Awards.
Inițial, în toamna anului trecut, compania Netflix suspendase producția celui de-al șaselea și ultim sezon al serialului "House of Cards", după ce Kevin Spacey a fost acuzat de hărțuire sexuală de Anthony Rapp - un actor care a jucat în producții precum "Star Trek - Discovery" și "Rent". Acesta l-a acuzat pe Spacey că i-a făcut avansuri sexuale în urmă cu trei decenii, pe vremea când avea doar 14 ani.
Ulterior, compania Netflix a anunțat că filmările pentru serialul TV "House of Cards" vor fi reluate la începutul acestui an fără Kevin Spacey.
Sezonul al șaselea va avea premiera pe Netflix pe 2 noiembrie și va avea opt episoade.
În luna octombrie 2017, Kevin Spacey a făcut public faptul că este homosexual, după declarațiile lui Anthony Rapp. Spacey a scris pe rețeaua online Twitter că a iubit și femei și bărbați, dar în prezent trăiește ca un bărbat homosexual.
În ceea ce privește acuzațiile aduse de Rapp, Spacey a scris într-un mesaj pe Twitter: "Îi port un respect și o admirație deosebite lui Anthony Rapp ca actor. Sunt mai mult decât oripilat să aud povestea lui. Sincer, nu îmi amintesc întâmplarea, ar fi avut loc cu peste 30 de ani în urmă. Dar, dacă este să cred ceea ce spune, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce ar fi putut fi un comportament inadecvat, pus pe seama consumului de alcool, și îmi pare rău pentru sentimentele pe care spune că le-a avut în el în toți acești ani".