Un grup de „întreprinzători” s-a gândit să imporvizeze o fabrică ilegală de tutun în cadrul unei hale din apropierea Bucureștiului. Din păcate pentru ei, poliția le-a tăiat avântul antreprenorial.
9 persoane au fost prinse în fragrant de polițiști, marți, în timp ce tocau tutun într-o hală din Popești Leordeni. Captura efectuată de oamenii legii este una impresionantă: 8 tone de frunze de tutun și 1 tonă de tutun tocat.
”Astăzi, 7 februarie a.c., în urma unor activități investigativ-operative, polițiștii orașului Popești Leordeni au depistat în flagrant delict 9 persoane (5 bărbați și 4 femei), în timp ce tocau tutun într-o hală din Popești Leordeni, unde era depozitată cantitatea de aproximativ 8 tone de frunze de tutun”, a transmis IPJ Ilfov, citat de news.ro.
Conform comunicatului, fabricanții ilegali de tutun plănuiau să toace întreaga marfă, apoi să o comercializeze pe piața neagră de profil din România:
”Din primele verificări a rezultat faptul că frunzele de tutun ar fi urmat să fie tocate în totalitate, și, ulterior, comercializate ilegal, pe piața din România. Întreaga cantitate de tutun va fi ridicată și indisponibilizată, pentru continuarea cercetărilor”, au mai transmis polițitșii.
În ceea ce îi privește pe antreprenorii ilegali, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare.