Premierul Sorin Grindeanu a scris pe pagina de Facebook că Executivul susține legea grațierii în forma propusă, iar amendamentele de miercuri privind grațierea faptelor de corupție, nu au susținerea Guvernului.
”Am mai spus-o și o repet: Guvernul susține legea grațierii în forma propusă inițial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului, referitor la grațierea faptelor de corupție, nu au susținerea Executivului”, a scris premierul Sorin Grindeanu pe Facebook, scrie Mediafax.
Comisia juridică din Senat a votat, miercuri, un amendament la Legea grațierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită și trafic sau cumpărare de influență vor fi grațiate, senatorul PMP Traian Băsescu pledând pentru un vot favorabil.
Reprezentantul PNL, senatorul Daniel Fenechiu, a precizat că liberalii nu vor susține un amendament privind grațierea niciunei fapte de corupție. O poziție similară a avut și reprezentantul USR, George Dircă.
Supus la vot, amendamentul a fost aprobat cu cinci voturi ”pentru” și trei ”împotrivă”, respectiv cei din PNL, USR și UDMR.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Suceava, că este neplăcut surprins de decizia din Comisia Juridică.