Google, motorul de făcut bani: venituri cu 22% mai mari

Google, motorul de făcut bani: venituri cu 22% mai mari
Veniturile grupului american Google au crescut cu 22% în trimestrul doi din 2014, datorită majorării cererii pentru mesaje publicitare online pe pieţele internaţionale, transmite BBC.
În perioada aprilie-iunie 2014, veniturile au urcat la 16 miliarde de dolari, în timp ce profitul a crescut cu 6%, la 3,4 miliarde de dolari.
De asemenea, compania americană a anunţat că directorul financiar Nikesh Arora va părăsi Google pentru a se alătura companiei nipone SoftBank. Nikesh Arora, care a lucrat zece ani pentru Google, va fi temporar înlocuită cu Omid Kordestani, fost şef de vânzări al grupului american. Joi, după închiderea şedinţei bursiere, acţiunile Google au crescut cu aproape 1%.
Cheltuielile operaţionale au urcat în trimestrul doi din 2014 la 5,58 miliarde de dolari, de la 4,45 miliarde de dolari în perioada similară din 2013. Cheltuielile de capital s-au ridicat la 2,65 miliarde de dolari.
La 30 iunie 2014, Google avea 52.069 angajaţi, în creştere faţă de 49.829 la 31 martie 2014.
Majoritatea veniturilor Google vin din afara SUA. La sfârşitul lunii martie rezervele de lichidităţi ţinute de Google peste hotare se ridicau la 34,5 miliarde de dolari, la care se adaugă alte 25 de miliarde de dolari păstrate în SUA.
La fel ca şi alte mari companii din sectorul tehnologiei, Google este criticat pentru că îşi ţine lichidităţile peste hotare în ideea de a evita plata taxelor în SUA. De asemenea, politicienii din Marea Britanie şi Franţa au criticat şi ei Google pentru că evită să plătească taxe în ţările lor prin înregistrarea veniturilor în Irlanda, unde taxele plătite de companii sunt mai mici.
În trimestrul doi din 2014, Google a beneficiat de pe urma unei cereri puternice din partea comercianţilor, dar şi a cererii pentru mesaje publicitare online pe pieţele internaţionale.
'În sezonul sărbătorilor, un lucru a fost foarte clar: Internetul a devenit cu adevărat noua vitrină pentru cumpărăturile de sărbători', a declarat directorul de operaţiuni de la Google, Nikesh Arora.
Pe lângă publicitate, Google vinde şi conţinut şi aplicaţii mobile prin magazinul său online Google Play, precum şi o serie de echipamente hardware, cum ar fi ordinatoare Chromebook sau smartphone-uri şi tablete Nexus. AGERPRES
Citește și:
- 08:47 - Un cunoscut lanț de magazine va concedia 1400 de oameni, după ce vânzările au scăzut drastic
- 08:38 - Avertisment sumbru al unui gigant petrolier: Va fi criză în Europa, dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi deblocată
- 08:30 - Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR: Ieșim din criză dacă PSD votează moțiunea de cenzură
- 08:14 - Nicușor Dan, discuții cruciale în plină criză la Palatul Cotroceni cu liderii politici. Ce planuri au PSD și AUR
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














