Actual· 3 min citire

Gabriela Firea anunță că proiectul din Capitală pentru decontarea FIV va fi extins la nivel național - DE CE îl acuză pe Nicușor Dan

Gabriela Firea anunță că proiectul din Capitală pentru decontarea FIV va fi extins la nivel național - DE CE îl acuză pe Nicușor Dan

Gabriela Firea anunță că proiectul din Capitală pentru decontarea FIV va fi extins la nivel național - DE CE îl acuză pe Nicușor Dan

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 feb. 2022, 10:50

Gabriela Firea anunță extinderea la nivel național a proiectului privind decontarea tratamentului de fertililzare in vitro (FIV), lansat în mandatul său de primar general al Bucureștiului. Ministrul Familiei a explicat că decizia a fost luată după discuțiile cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, iar „acest proiect important pentru creșterea natalității în România”, în perioada următoare. Suma maximă decontată de stat va fi de 4.500 de euro pentru FIV.

Gabriela Firea a anunțat că în Programul Ministerului Familiei se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 și 45 de ani, iar cuplurile care aplică pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Se pot înscrie pentru decontarea FIV și femei singure, iar suma maximă decontată va fi de 4.500 de euro, menționează Gabriela Firea. De asemenea, pacientele și partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât și pentru embrio-transfer.

Ministrul Familiei mai spune că prin acest program național „se legalizează și la noi transplantul de material genetic, de la donatori, pentru cuplurile care nu mai au rezervă”, „se decontează câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialiști”, acoperindu-se toate nevoile cuplurilor care trec printr-o procedură de fertilizare in vitro, astfel încât românii „să nu mai fie nevoiți să plătească bani grei în alte țări europene”.

„M-am întâlnit iar cu dl prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, pentru a urgenta împreună proiectele comune în domeniul sănătății și pentru creșterea natalității, pe care Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse le realizează împreună cu Ministerul Sănătății. Sprijinirea persoanelor care își doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. Mă bucur să văd că un proiect de succes pe care l-am avut în mandatul de primar general a stârnit interesul celor care nu l-au susținut deloc la început. Proiectul aplicat în București îl extindem acum la nivel național”, a anunțat ministrul Familiei, într-un mesaj postat pe Facebook.

Gabriela Firea îl critică pe primarul general Nicușor Dan pentru că nu a continuat proiectul și nu a asigurat finanțarea acestuia.

„Mărturisesc încă o dată cât de mult regret că la București nu s-au putut găsi resurse pentru continuarea proiectului “O șansă pentru cuplurile infertile”. Răzbunări politicianiste meschine au îngropat fără remușcări un proiect bun, care și-a dovedit eficacitatea și care putea transforma speranțele în realitate pentru mulți părinți și de acum înainte. În campania electorală, Nicușor Dan a spus că nu va continua acest „proiect populist al lui Firea”. După valul de reacții critice din partea societății civile, a reformulat și a spus, cu jumătate de gură, că va menține proiectul. De fapt, a „menținut” proiectul dar a alocat bani doar pentru 100 de proceduri, nu pentru cele 1.000 prevăzute. Chiar și așa, nici pentru cele 100 de solicitante nu a asigurat finanțarea totală. Așadar, nu a anulat proiectul, dar l-a diminuat considerabil, prin lipsa finanțării”, a mai explicat Gabriela Firea, miercuri, în mesajul postat pe Facebook.

Fostul primar general al Capitalei mai precizează că FIV “O șansă pentru cuplurile infertile”, inițiat acum 4 ani, a fost votat de consilierii generali PSD, PNL, ALDE, PMP, iar singurii care s-au opus au fost consilierii USR.

”Rezultatele celor două proiecte din București, FIV 1 și FIV 2, sunt concrete. Am făcut fericiți sute de părinți și mii de bunici, unii dintre ei după mulți ani de încercări nereușite. Mai mult de 500 de copii s-au născut în Capitală în urma acestor două proiecte, iar alte peste 100 de sarcini sunt în evoluție”, a mai notat Gabriela Firea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News