Furtunile sunt mai puternice din cauza încălzirii globale. Vezi explicația specialiștilor

Thursday, 02 May 2019, 11:56, Sursă: REALITATEA.NET

Frecvența și intensitatea furtunilor sunt strâns legate de încălzirea globală. În acest sens, specialiștii de la NASA au dezvoltat un model climatic ce indică faptul că furtunile și tornadele vor deveni mai frecvente și mai violente din cauza încalzirii globale a Pământului.

Adaugă părerea ta

Câteva studii recente arată că uraganele Irma, Maria și Katrina au adus mai multe ploi decât ar fi fost normal. Teoretic, uraganele ar trebui să fie mai mari pe o planetă mai caldă, pentru că oceanele calde și aerul mai cald sunt cele care întrețin aceste fenomene meteorologice extreme. În plus, specialiștii avertizează că în viitor aceste furtuni s-ar putea intensifica prin vânturi și ploi mai violente.

Un studiu nou publicat în jurnalul Nature confirmă toate aceste lucruri. „Este o confirmare foarte importantă a înțelegerii noastre asupra felului în care uraganele se schimbă cu încălzirea globală”, a descris omul de știință Michael Mann acest studiu.

„Ne așteptăm la ploi și inundații mai mari din cauza uraganelor, pe măsură ce temperaturile de suprafață ale oceanelor și conținutul de umezeală din atmosferă crește într-o lume care se încălzește”.

Încălzirea globală - vinovată pentru furtunile violente

„Dacă vom continua să ardem combustibili fosili la fel ca până acum, până în anul 2100, furtunile puternice, de tip uragan, vor fi însoțite de până la 25-30% mai multă ploaie și vânturi cu 53 de kilometri pe oră mai rapide”, a explicat Christina Patricola, om de știință specializat pe climă la Lawrence Berkeley National Laboratory și conducătoarea studiului.

Uraganul Harvey din 2017 a fost de 21 de ori mai intens decât ar fi fost dacă ar fi lovit zone libere de câmpie în loc de orașe, arată un alt studiu. Cercetătorii nu au reușit încă să găsească răspunsul la acestă problemă. „Orizontul, clădirile înalte, amprenta de carbon a orașului – nu știm ce a fost mai important”, a zis conducătoarea studiului, Gabriele Villarini, care este hidrolog la la University of Iowa.

Cele două studii trag un semnal de alarmă asupra fenomenelor meteorologice extreme pentru care trebuie să ne pregătim. „În acest sens politicienii, dezvoltatorii urbani și inginerii vor trebui să lucreze în echipă pentru a găsi modalități de a ajuta oamenii să supraviețuiască în fața furtunilor care vor veni”, a zis Villarini.