Părinții se întreabă adesea de ce mint copiii lor, de ce preferă minciuna unui adevăr care-i pun în dificultate, de ce sunt agresivi cu străinii și nepoliticoși în fața atitudinilor pe care nu le înțeleg. Psihologii spun că originea comportamentului unui copil mincinos, suspicios și bădăran se află în primii ani de viață. Sunt însă extrem de rari părinții care admit că au eșuat în educație. Ei refuză să creadă că având bani cresc un mic tiran, și apreciază că o stare materială bună suplinește inteligența sau compasiunea.
Până să se dea piept cu primele provocări generate de interacțiunea cu semenii lor, vezi grădiniță sau ciclul primar, unde învață instituționalizat importanța adevărului, copiii mici au în bagajul emoțional și mental cele mai alese sentimente.
Ei simt instinctiv când cineva minte sau se preface a avea bune intenții, iar știința încă nu a descoperit când își pierd candoarea și simțul adevărului.
Ce este cert? Pierderea primei copilării, a celei mai pure, este un fenomen care se petrece treptat în primii ani de viață, când singura interacțiune este cu părintele. Neavând dezvoltat discernământul care vine odată cu experiența de viață, copiii copiază. Minciuna, pentru care au un radar teribil, este considerată un mod de viață, dacă are părinți care o practică în mod frecvent. Și prefăcătoria socială, adică un soi de snobism întâlnit la tot mai mulți copii.
Având părinți care mimează iubirea față de semeni, copiii învață că aparențele sunt totul. Iar dacă nu li se explică faptul că o doză de prefăcătorie este uneori consideraă diplomație, deoarece nu trăim în pădure, ei cresc având senzația că nu trebuie să-și manifeste niciodată trăirile. Deoarece, fiind mici, nu pun la îndoială comportamentul părinților, orice problemă ar avea aceștia în viața de zi cu zi este interpretată ca o agresiune la adresa lor. Prin urmare copilul va fi convins până va ajunge la maturitate, când îi va teroriza pe semeni și nu-i va respecta, că este nedreptățit. Care este soluția pentru a ne feri copiii de asemenea frustrări?
Adevărul, din primii ani de viață. Comunicarea, pe limbajul lor, explicarea situațiilor la care este martor. Firește că nu-și alege nimeni părinții, prin urmare ar putea părea că sfatul nostru de astăzi este inutil. Lupta merită, însă, purtată. Adulții inteligenți care neglijează educația din lipsă de timp pot să-și corecteze greșelile. Este nevoie doar să fie cinstiți cu ei înșiși și să-și pună copiii mai presus de orice. Prin fapte, nu prin vorbe!
