Un fost vameș de la Moravița condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție este în comă, la Spitalul de Urgență din Arad, după ce ar fi încercat să se sinucidă, înghițind medicamente, iar apropiați ai bărbatului spun că el a recurs la acest gest după aflarea sentinței.
Potrivit unor surse medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Arad, fostul vameș Ion Mihnea Feneșan, în vârstă de 47 de ani, a fost adus în stare critică de o ambulanță, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce familia l-a găsit inconștient în locuința sa din centrul municipiului Arad, alături având ambalaje goale de la medicamente sedative.
Conform surselor citate, Ion Mihnea Feneșan a fost adus la spital în comă profundă, iar după ambalajele goale găsite în casă familia a estimat că a înghițit aproximativ 30 de pastile.
"Starea bărbatului este critică, fiind într-o comă profundă, suferință provocată de intoxicație acută voluntară cu medicamente. Pacientul este pe ventilație, asistat respirator, la Secția ATI", au declarat sursele citate.
Conform unor apropiați ai bărbatului, acesta a primit zilele trecute sentința definitivă prin care urma să execute închisoare, după ce a pierdut recursul, suspectându-se că acesta este motivul pentru care a încercat să se sinucidă.
Judecătorii Curții de Apel Timișoara s-au pronunțat, la sfârșitul lunii ianuarie, în dosarul în care primarul comunei timișene Foeni, Dobrivoi Miomir Cizmaș, polițiști de frontieră și vameși de la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, precum și traficanți de țigări au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, pentru fapte de corupție.
În acest dosar, au fost judecați mai mulți vameși de la Biroul vamal Moravița, între care și Ion Mihnea Feneșan, acuzat de aderare la un grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată și contrabandă calificată în formă continuată, el fiind condamnat la cinci ani și șase luni închisoare cu executare, confiscarea sumei de 1.097 lei, plata de despăgubiri către stat 1.677.816 lei și cheltuieli judiciare de 12.000 de lei. Decizia nu era definitivă, fiind atacată la instanța supremă de toți cei condamnați.