Actual· 1 min citire

Fost profesor din Constanța, acuzat de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată

Instanță de judecată

Instanță de judecată

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 sept. 2022, 09:56

Tribunalul Constanța a dat undă verde pentru începerea judecății unui fost profesor din județul Constanța, acuzat de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată. Victimele erau copii cu vârste între 13 și 16 ani.

Inculpatul, fost profesor din cadrul Liceului Tehnologic „Radu Prișcu” din Dobromir, și fost director al Liceului Tehnologic „Concord“ Constanța, unitate de învățământ particulară, este acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime, potrivit publicației Ziua de Constanța.

Magistrații de la Tribunal Constanța au menținut, luni seara, decizia Judecătoriei Medgidia. Mai exact, instanța a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.
 
Cercetările au fost efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Biroului de Investigații Criminale Constanța, cu sprijinul Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News