Puterea pune la cale "furtul anului" în Parlament. Deputații au votat inființarea Fondului mamut format din companii ale statului! La dezbaterea proiectului, deputații din Opoziție au atras atenția că prin acest proiect se comite un jaf asupra economiei românești. Totodată, și Victor Ponta a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă acest proiect. Dezbaterile au fost marcate de scandal. Claudiu Năsui(USR) a avut de mai multe ori microfonul tăiat, în timp ce PNL a spus că îl va contesta la CCR.
Fondul Suvern trecut cu 174 voturi ”pentru”, 98 ”împotrivă” și 3 abțineri. După vot, Liviu Dragnea a spus că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va ajuta la dezvoltarea infrastructurii mari și la reindustrializarea României, va investi în agricultură, va genera foarte multe locuri de muncă și va contribui la creșterea Produsului Intern Brut (PIB).
“Unii colegi care astăzi spun aceste enormități, inspirați probabil și de cineva care vorbea de înțelegeri (...) cu evreii, pentru că sunt în aceeași gașcă, susțineau în campania electorală ideea acestui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții. Nu-l susțineau pentru că trebuia să fie susținut, ci pentru că au înțeles cât este de important și este unul dintre pilonii importanți ai programului de guvernare. Acest Fond, că am văzut că e criticat și de opoziție, funcționează în multe țări din Europa, din lume și a ajutat economia. Un fond care va participa la dezvoltarea infrastructurii mari din România, va participa la reindustrializarea României, un fond care va investi în agricultură, care va genera foarte multe locuri de muncă și care va contribui serios la creșterea PIB”, a afirmat Liviu Dragnea.
Întrebat de ce au fost introduse în FSDI companii precum Poșta Română, care nu sunt foarte profitabile, acesta a spus:
“Orice companie care este introdusă în acest fond va fi avantajată. Pe noi ne interesează asta și așa se va întâmpla. Toate aceste companii să se dezvolte mult mai bine și mult mai sănătos, pentru că va fi o dezvoltare cu o influență politică zero, va fi o administrare profesionistă. Acolo vor fi selectați și numiți în cele două structuri de conducere profesoniști, oameni care să facă ca aceste companii să fie mult mai profitabile, mult mai eficiente. (…) Este inadmisibil ca unele companii importante an de an să stea cu bani în bănci pe care să nu-i folosească pentru dezvoltarea proprie și economică”.
Anterior, la dezbateri, Victor Ponta a povestit ce discuții a avut anul trecut pe marginea acestui fond. "Am discutat cu domnul prim-ministru Tudose și a zis că 'Eu nu semnez așa ceva, că nu am de gând să intru în închisoare'"./ Nu înțeleg de ce vor mai exista ministerul economiei și ministerul energiei, care vor rămâne doar cu secretarele și cu șoferii.
Proiectul a fost deja adoptat de Senat și modificat astfel încât doar 33 de societăți să se regăsească în Fondul Suveran de Investitii și nu 89, așa cum prevedea forma inițială a documentului.
Potrivit proiectului, acțiunile statului român la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroportul Otopeni, Portul Constanta, Salrom, Transgaz, Romgaz, Transelectrica , Electrica etc, în valoare de aprox. 10 miliarde euro, sunt scoase de la Guvernul Romaniei și trecute în Fondul Suveran.
Deputații au introdus în Fond și Poșta Română, Complexul Oltenia și CFR SA. S-a dat un raport favorabil în comisia economică din Camera Deputaților, unde a fost prezent și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovoci.
Fostul premier Victor Ponta a lansat, miercuri, acuzații extrem de grave la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, cu privire la implicarea și interesele acestuia din spatele fondului de investiții.
Înființarea Fondului Suveran ar fi o idee impusă lui Liviu Dragnea de către un grup de afaceri din Israel-Rusia, acuză Ponta, iar "tot ceea ce mai detine Statul Roman in companiile publice va trece în mod netransparent în mâini private din afara țării".
Companiile de stat care mai sunt profitabile, spune fostul premier vor trece în administrarea și apoi în proprietatea unor străini care au interese divergente de ale Romaniei "în schimbul unor bani negri dați în Israel lui Dragnea și oamenilor lui și al unei protecții politice pentru acestia!".