Noi dezvăluiri incendiare în dosarul Băsescu-Bercea Mondial. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, familia interlopului Sandu Anghel l-ar fi amenințat cu moartea pe Mircea Băsescu, dacă nu-și va retrage plângerea pentru șantaj. Mai mult chiar, i-ar fi cerut să își amaneteze casa și bunurile, pentru a le plăti datoria. Culmea tupeului - Bercea Mondial se vroia angajat la firma lui Băsescu.
Din document reiese că Mircea Băsescu a fost amenințat în repetate rânduri de familia Anghel:
Florin Anghel: De nu te-oi face acum să nu mai fii bun toată viața ta (...) că mi-ai luat 600.000 euro și nu ne-ai făcut nimic. Să știi de la mine (...) cum te-oi face (...) să mă ții minte … toată viața ta(...) că tu banii pe care mi i-ai luat de mine…. Păi îți dai seama ce faci? Băi nenicule, nu-ți dai seama ce faci? La toate televiziunile acum … de la București mă duc. De nu te-oi face de râs(...)în toată țara asta … să audă pe tot globul … Ai văzut că nu erau bani … Să-l scapi (...) Du-te și adu-mi toți banii” .
Sursa: rechizitoriu DNA
În cazul lui Marian Căpățînă, fiul lui Bercea Mondial nu s-a sfiit să recurgă la amenințări cu moartea:
Florin Anghel: De nu-ți bag un cuțit direct în cap, te las leș acolo! (...) Păi tu iei bani de la tata și-i bagi în AVERSA?... Dacă nu, să moară familia mea de nu înjunghii pe toți.
Sursa: rechizitoriu DNA
Rudele lui Bercea Mondial le-au cerut atât lui Mircea Băsescu, cât și lui Marian Căpățînă să-și vândă casele, ca să facă rost de bani.
Discuție Florin Anghel - Marian Căpățînă
Florin Anghel: Să moară copiii mei dacă nu mă mut eu la tine în casă la Drăgănești cu toți copiii mei! De nu te duci tu să faci acte de vânzare cumpărare pe numele meu (...) Mărienică, să fim înțeleși, mergi cu mine la notar și îmi faci acte pe casa ta (...) pe tot ce este al tău.
Sursa: rechizitoriu DNA
Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu inclusiv să-l angajeze pe Bercea Mondial la firma pe care o deține.
"Anghel Florin a întrebat-o pe persoana vătămată dacă nu „o rezolvă” cu tatăl său la instanță, cerând totodată să facă demersuri la „Direcția de Probațiune” pentru a obține transferul deținutului la Penitenciarul Poarta Albă iar apoi să îi obțină un loc de muncă la firma sa", se arată în rechizitoriul DNA.