Gabriela Firea a spus vă fi „circumspectă” în ceea ce privește delegarea atribuțiilor către viceprimarul ales, Tudor Ionescu. Ea a precizat că viceprimarul ALDE „trebuie să capete experiență administrativă”.
Primarul general al Capitalei a declarat la postul B1TV, că nu a avut cum să intervină în propunerea făcută de ALDE pentru unul din posturile de viceprimar.
"Noi am avut o înțelegere politică împreună cu UNPR și ALDE: grupul PSD-UNPR trebuia să propună un viceprimar, ceea ce a și făcut, iar colegii de la ALDE aveau posibilitatea să propună un viceprimar. Și-au asumat această propunere, nu puteam interveni în niciun fel și nici nu era de datoria mea, câtă vreme aceasta a fost înțelegerea politică. Acordul nostru a fost realizat pentru întreaga țară, inclusiv în Capitală. Câtă vreme co-președinții ALDE îl susțin în continuare pe consilierul general Ionescu Tudor să ocupe această funcție, și astăzi (joi, n.r.) a fost ales cu majoritate de voturi «pentru», își va continua activitatea”, a spus Firea, citată de News.ro.
Întrebată ce atribuții îi va da viceprimarului Tudor Ionescu, ea a spus că nu a reflectat asupra acestui lucru, dar că va analiza în perioada următoare.
"Bineînțeles că voi fi circumspectă în delegarea unor atribuții pentru că trebuie să capete experiența administrativă. (...) Din prima declarație pe care a făcut-o din noua sa postură, de viceprimar, am înțeles că și-ar dori ca una dintre atribuții să fie cea referitoare la problema câinilor fără stăpân din Capitală. Este un iubitor de animale, așa a declarat, și ar vrea să găseaască, împreună cu ONG-urile, soluțiile cele mai potrivite”, a spus edilul Capitalei.