Actual· 1 min citire

Finlanda și Suedia vor să discute cu Turcia, după ce Erdogan s-a opus public aderării celor două țări nordice la NATO

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan / Foto: Profi Media

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan / Foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 mai 2022, 19:21

Suedia și Finlanda intenționează să discute cu Turcia sâmbătă, la Berlin, după ostilitatea afișată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan față de eventuala lor aderare la NATO, au anunțat miniștrii lor de Externe.

Ministrul suedez de Externe Ann Linde „va avea ocazia să discute” cu omologul ei turc la o reuniune informală a miniștrilor de Externe din statele NATO, la care sunt invitate Suedia și Finlanda, a precizat ea într-un comunicat pentru AFP.

„Sper că vom avea mereu mesaje pozitive din partea tuturor celor 30 de țări membre ale NATO. Mulți dintre cei 30 de aliați au exprimat public o susținere puternică pentru Suedia și Finlanda”, a afirmat ea.

„Guvernul turc nu ne-a adresat acest tip de mesaj direct”, a mai spus Ann Linde, relatează AFP și Reuters.

Într-o conferință de presă care a avut loc la Helsinki, șeful diplomației finlandeze Pekka Haavisto și-a anunțat intenția „de a continua discuția” cu ministrul turc Mevlut Cavusoglu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News