Meteorologii nu au vești bune nici pentru următorea perioadă. Directorul Meteorologie Operațională la ANM - Gabriela Băncilă avertizează că vremea va fi instabilă, iar de săptămâna viitoare ne așteaptă caniculă și furtuni.
„Dacă prin vremea rea vă referiți la ploile acestea abundente care se semnalează pe arii extinse, până la începutul săptămânii viitoare. Deja începând de luni ploile nu putem să spunem că o să înceteze, dar aria lor se va restrânge. Nu mai vorbim despre influențele unor sisteme noroase foarte bine organizate, asociate unui ciclon, pentru că s-a tot discutat zilele astea despre acest aspect. O să vorbim despre instabilitate de vară, atmosferică, adică ziua începe cu vreme însorită, iar la amiază se dezvoltă norii de furtună care determină averse torențiale, grindină, vijelii, descărcări electrice.
Nu că acesta ar fi un lucru bun pentru că aceste fenomene pot provoca inundații rapide, mai ales că se vor întâmpla în zona de munte, în zona carpaților orientali și meridionali cu precădere. În momentul de față solul este saturat cu umezeală în urma ploilor și plin urmare capacitatea acestuia de a magazina apa care o să cadă în timpul acestor averse va fi destul de redusă. Aspectul torențial este oricum un factor declanșator pentru viiturile rapide”, a spus Gabriela Băncilă, la Realitatea PLUS.
După furtună vine CANICULA
„Luni este posibil să mai consemnăm instabilitate atmosferică, în special în zonele de deal și de munte, iar la nivel local și în centrul, sudul și sud-estul țării. Marți contăm pe o ameliorare în ceea ce privește aria precipitațiilor și mai ales cantitățile care au fost consemnate în această săptămână. De marți vom consemna și valori de temperaturi în creștere, de la o zi la alta, astfel încât să contăm pe valori, în special în partea de vest, sud-vest la început marți și miercuri, de 35-36 de grade Celsius, iar ulterior joi și vineri, cu extindere a valorilor de temperaturi în creștere și în zonele sudice și sud-estice, inclusiv în Capitală, 34-35 de grade Celsius. Da, săptămâna viitoare vorbim de caniculă, pentru că pragul unei zile de caniculă în țara noastră înseamnă 35 de grade Celsius și coroborat cu această umiditate din aer destul de ridicată, este posibil să consemnăm și un disconsfort termic accentuat și cu siguranță vom veni cu informații din acest punct vedere pentru săptămâna viitoare", a declarat directoul general al ANM - Elena Mateescu.
Prognoză specială pentru intervalul 19.06.2021 ORA 10:00- 20.06.2021 ORA 23:00 București
Cerul va fi mai mult noros, vor fi averse și posibil descărcări electrice. Se vor înregistra cantități de apă, în medie,de 20...25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări, în general de 40...50 km/h. Temperaturamaximă va fi de 21... 22 de grade, iar cea minimă de 15...16 grade.20.06.2021 ora 09:00 - 20.06.2021 ora 23:00 Vremea se va încălzi ușor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcărielectrice, mai intense și mai frecvente după-amiaza și seara. În intervale scurte de timp sau prin acumularese vor înregistra cantități de apă, în medie, de 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări întimpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.