Festivalul de Film de la Berlin: Lista câștigătorilor

Festivalul de Film de la Berlin: Lista câștigătorilor
Cea de-a 65-a ediție a galei Festivalului de Film de la Berlin a avut loc sâmbătă seară și s-a încheiat prin decernarea marelui premiu, Ursul de Aur, cineastului iranian disident, arestat la domiciliu, Jafar Panahi, recompensat pentru lungmetrajul "Taxi". Același film a primit vineri premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI), potrivit Mediafax.
Selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin a inclus 23 de pelicule, dintre care 19 au concurat pentru marile trofee din competiția oficială. 21 dintre aceste filme au fost proiectate în premieră mondială.
"Aferim!", o peliculă alb-negru regizată de Radu Jude, a fost singurul film românesc din competiția de anul acesta a Berlinalei, iar în secțiunea necompetițională Panorama a fost inclus un alt lungmetraj autohton, "De ce eu?", de Tudor Giurgiu.
Radu Jude a primit premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, care, anul acesta, i-a fost decernat, ex aequo, și Malgorzatei Szumowska, pentru filmul "Body".
"Aferim!", regizat de Radu Jude, a avut premiera mondială miercuri, la Berlinale Palast, și a fost primit cu aplauze din partea publicului, în timp ce presa internațională de profil a publicat cronici elogioase la adresa sa.
"Aferim!", despre care presa internațională de profil a relatat că este "o lecție aspră de istorie, ușurată de umorul deocheat și de elementele westernului clasic", este un film istoric, a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX, unde un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Cea mai recentă prezență a unui film românesc în competiția oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când "Poziția copilului", produs de Ada Solomon și regizat de Călin Peter Netzer, a câștigat trofeul Ursul de Aur.
Filmul "45 Years", de Andrew Haigh, a primit premiile pentru interpretare, decernate actorilor Tom Courtenay și Charlotte Rampling, în timp ce marele premiu al juriului i-a revenit peliculei "El Club", de Pablo Larrain, iar premiul pentru cel mai bun scenariu, lui Patricio Guzmán, pentru "El botón de nácar/ The Pearl Button. Premiul Alfred Bauer pentru originalitate a mers la "Ixcanul/ Ixcanul Volcano", de Jayro Bustamante.
Juriul Berlinalei 2015 (5 - 15 februarie) a fost format din regizorul Darren Aronofsky (SUA), Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producător, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actriță, Franța) și Matthew Weiner (producător și scenarist, SUA).
Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Berlinale Palast, fiind difuzată în direct pe site-ul evenimentului. Festivalul se va încheia odată cu proiecția filmului ce a fost desemnat câștigător al trofeului Ursul de Aur.
Berlinala atrage anual peste 450.000 de spectatori, peste 3.000 de jurnaliști din 80 de țări, cu peste 400 de filme în program, fiind astfel, după Festivalul de la Cannes, cel mai important eveniment cinematografic european de profil.
Anul trecut, premiul Ursul de Aur a fost acordat filmului "Black Coal, Thin Ice", de Yi'nan Diao.
LISTA completă a câștigătorilor la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015:
Ursul de Aur pentru cel mai bun film - "Taxi", de Jafar Panahi
Ursul de Argint - Marele Premiu al juriului - "El Club/ The Club", de Pablo Larraín
Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor - Radu Jude, pentru "Aferim!", și Malgorzata Szumowska, pentru "Body"
Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță - Charlotte Rampling, pentru rolul din "45 Years", de Andrew Haigh
Ursul de Argint pentru cel mai bun actor - Tom Courtenay, pentru rolul din "45 Years", de Andrew Haigh
Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu - Patricio Guzmán, pentru "El botón de nácar/ The Pearl Button"
Premiul "Alfred Bauer" pentru noi perspective în arta cinematografică - "Ixcanul/ Ixcanul Volcano", de Jayro Bustamante
Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj - "Hosanna", de Na Young-kil
Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj - "Bad At dancing", de Joanna Arnow
Premiul juriului secțiunii de scurtmetraje (Audi Short Film Award) - "Planet Σ", de Momoko Seto
Premiul pentru cel mai bun film de debut din secțiunea Panorama - "600 Millas", de Gabriel Ripstein
Ursul de Argint pentru realizări artistice și tehnice deosebite - Sturla Brandth Grøvlen pentru imaginea filmului "Victoria", de Sebastian Schipper; Evgeniy Privin și Sergey Mikhalchuk pentru imaginea filmului"Pod electricheskimi oblakami/ Under Electric Clouds", de Alexey German
Scurtmetrajul nominalizat pentru premiile Academiei de Film Europene 2015 - "Dissonance", de Till Nowak
Ursul de Aur pentru întreaga carieră - Wim Wenders
Premiul Berlinale Camera - regizorul Marcel Ophüls, istoricul de film Naum Kleiman, activiștii și fondatorii Slow Food Alice Waters și Carlo Petrini
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din competiție - "El botón de nácar", de Patricio Guzmán
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secțiunea Panorama - "Ned Rifle", de Hal Hartley
Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secțiunea Forum - "Histoire de Judas", de Rabah Ameur-Zaïmeche
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiție - "Taxi", de Jafar Panahi
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Panorama - "Paridan az Ertefa Kam/ A Minor Leap Down", de Hamed Rajabi
Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Forum - "Il gesto delle mani/ Hand Gestures", de Francesco Clerici
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Panorama - "Que Horas Ela Volta?", de Anna Muylaert
Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum - "Zurich", de Sacha Polak
Premiul Gilde deutscher Filmkunsttheater (Guild of German Art House Cinemas), acordat unui film din competiție - "Victoria", de Sebastian Schipper
Premiul Label Europa Cinemas - "Mot Naturen", de Ole Giæver și Marte Vold
Premiul Teddy pentru cel mai bun film - "Nasty Baby", de Sebastián Silva
Premiul Teddy pentru cel mai bun documentar - "El hombre nuevo/ The new man", de Aldo Garay
Premiul Teddy pentru cel mai bun scurtmetraj - "San Cristóbal", de Omar Zúñiga Hidalgo
Premiul juriului Teddy (secțiune care militează pentru drepturile minorităților sexuale) - "Stories of our lives", de Jim Chuchu
Premiul Special Teddy - Udo Kier
Premiul Made in Germany - Perspektive Fellowship - Oskar Sulowski, pentru "Rosebuds"
Premiul Dialogue en Perspective - "Ein idealer Ort/ A Perfect Place", de Anatol Schuster; mențiune specială - "Im Sommer wohnt er unten/ Summers Downstairs", de Tom Sommerlatte
Premiul Caligari - "Balikbayan #1 Memories of Overdevelopment Redux III", de Kidlat Tahimik
Premiul pentru pace - "The Look of Silence", de Joshua Oppenheimer
Premiul Amnesty International - "Tell Spring Not to Come This Year", de Saeed Taji Farouky și Michael McEvoy
Premiul Heiner Carow - B-Movie: "Lust & Sound in West-Berlin", de Jörg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange
Premiul Think: Film - Oskar Dawicki pentru "The Performer", de Maciej Sobieszczanski și Lukasz Ronduda; "Untitled/ Human Mask", de Pierre Huyghe; mențiune specială - "Thamaniat wa ushrun laylan wa bayt min al-sheir/ Twenty-Eight Nights and A Poem", de Akram Zaatari
Premiul publicului pentru un film de ficțiune din secțiunea Panorama - "Que Horas Ela Volta?/ The Second Mother", de Anna Muylaert
Premiul publicului pentru un documentar din secțiunea Panorama - "Tell Spring Not to Come This Year", de Saeed Taji Farouky și Michael McEvoy
Premiul cititorilor Berliner Morgenpost - "Victoria", de Sebastian Schipper
Premiul cititorilor Tagesspiegel - "Flotel Europa", de Vladimir Tomic
Premiul cititorilor publicației LGBT Siegessäule - "Zui Sheng Meng Si", de Chang Tso-Chi
Premiul VFF Talent Highlight Pitch, acordate la Berlinale Talent Campus: Gema Juarez Allen (Argentina) și Abner Benaim (Panama), pentru "Biencuidao"
Arte International Prize - Marcela Said (Chile), pentru "Los Perros"
Premiul Dolby - Warren Santiago (Thailanda, Filipine).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























