Doi angajați ai RADET au fost răniți luni seară în timp ce lucrau în subteran la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu în apropiere de Complex Leu, a anunțat ISU București - Ilfov.
UPDATE. Un muncitor blocat în subteran a murit, un altul este în stare critică la spital. Bărbatul care a rămas blocat în subteran ca urmare a avariei unei conducte de termoficare a decedat, potrivit ISU București-Ilfov. În ceea ce privește starea celui de-al doilea muncitor, transportat la spital, bărbatul are arsuri pe 80% din suprafața corpului.
Trupul muncitorului decedat a fost scos după câteva ore de intervenție. Acesta era prins între țevile orizontale și verticale din interior, intervenția fiind dificilă din cauza temperaturii ridicate și a aburului fierbinte.
Bărbatul care a reușit să iasă singur din subteran are arsuri pe 80% din suprafața corpului, fiind transportat de la Spitalul Universitar la Spitalul Militar, starea lui fiind critică, potrivit medicilor.
"Este o avarie la o conductă de termoficare, în subteran la aproximativ doi metri, care a surprins doi angajați ai companiei. Unul dintre ei a ieșit singur și prezintă arsuri pe suprafața corporală în proporție foarte ridicată și a fost transportat la Spitalul Universitar, iar cel de-al doilea a rămas prins în interior", a anunțat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISUBIF.
Vasile a spus că apa din rețea are peste 90 de grade Celsius și din acest motiv salvatorii nu pot pătrunde.
S-au luat măsuri pentru întreruperea alimentării cu apă a conductei. La fața locului se află trei ambulanțe SMURD și o autospecială. Din primele informații, cei doi muncitori lucrau pentru remedierea unei avarii, moment în care conducta s-a fisurat.