Invitat la Realitatea TV, prof. univ. dr. Mircea Duțu, președinte la Universitatea Ecologică București, a explicat situația norului toxic provocat de incendiul de la Cernobâl, spunând că România va fi ocolită de acesta, dar oferind și detalii despre felul în care populația ar trebui să se comporte, în eventualitatea unui pericol.
Profesorul Mircea Duțu a dezvăluit, la Realitatea TV, că România nu va fi afectată în niciun fel de pericolul norului toxic, explicând că, din perspectiva sa, "s-a făcut mai mult zgomot decât trebuia" în această privință.
"Vorbim despre un incendiu la Cernobâl, loc în care explozia a fost în urmă cu 29 de ani, iar izotopii au o durată de viață de 30 de ani. Fumul respectiv nu mai avea puterea radioactivă pe care a avut-o atunci și, în același timp, amploarea sa rămânea redusă. Acest pericol nu trebuia ignorat, dar trebuia tratat conform adevăratelor date.
Acest termen de 72 de ore se referea la perioada în care bătaia vântului nu este spre România și, ca atare, direcția fiind contrară, nici aerul respectiv nu poate ajunge în România.
Nu a fost o explozie nucleară, ci o explozie chimică acum 29 de ani, iar norul a luat-o în nord și abia pe 30 aprilie a ajuns norul în coastele Suediei și s-a observat o creștere a radioactivității. Abia atunci s-a comunicat. La noi, au fost două zile cu soare, oamenii erau la iarbă verde, ștrandurile erau pline, abia spre seară s-a anunțat și s-a distribuit iod...de altfel, nu aveam altceva ce face, decât să nu ieșim în aer liber, să nu consumăm legume.
În eventualitatea unui pericol, dar, repet, nu este vorba despre acesta de acum, persoanele vulnerabile, în special vârstnicii și copiii trebuie protejați. Este bine să nu consumăm legume proaspete direct culese, să nu se consume lapte proaspăt și să ne adăpostim cât mai bine", a mai spus expertul.