Este oficial: Paul de România a fost arestat în Franța. Ce se va întâmpla cu prințul fugar - când va fi adus înapoi în țară

Este oficial: Paul de România a fost arestat în Franța
Paul Philippe al României a fost arestat, luni, la Paris, urmând a se stabili dacă va fi predat autorităților române, a informat Ministerul Justiției.
”Ministerul Justiției a luat act de acțiunea autorităților franceze privind reținerea cetățeanului Al României Paul Philippe. Luni, cetățeanul Al României Paul Philippe a fost preluat de la domiciliul acestuia și dus în fața unui magistrat al Curții de Apel Paris, unde s-a desfășurat o audiere preliminară. După ascultarea argumentelor părților, s-a dispus plasarea în arest a cetățeanului român sus-menționat, în vederea predării acestuia autorităților române”, precizează Ministerul Justiției, într-un comunicat transmis Agerpres.
Sursa citată menționează că primul termen în fața Camerei de Instrucție a fost stabilit pentru miercuri, iar decizia de predare va aparține justiției franceze.
În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Paul al României la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.
Paul de România, tot mai aproape de a fi adus în România. Autoritățile franceze l-ar fi arestat la Paris - SURSE
El a fugit din România înainte de pronunțarea sentinței, stabilindu-se în Franța. În iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze, pe motiv că există un \"risc real\" ca drepturile lui fundamentale să-i fie încălcate în țara noastră.
La sfârșitul lunii aprilie 2024, Paul al României s-a deplasat în Malta, unde a fost reținut de autoritățile din insulă, în urma informațiilor transmise de polițiștii români.
În luna iulie 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că justiția din Franța nu a procedat \"corect\" în dosarul privind mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe al României, iar autoritățile române sperau că instanțele din Malta vor ține seama de această decizie, însă acesta a fost lăsat în libertate.
De ce a fost arestat Paul de România la Paris? Ministrul Justiției a dezvăluit decizia care ar trebui să blocheze orice portiță de evitare a extrădării
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














