Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că Germania "comite suicid" prin faptul că nu îi permite să participe la un miting în Germania, în timpul summitului G20 de la Hamburg din 7-8 iulie, relatează site-ul cotidianului The Independent.
"Germania comite suicid și trebuie să corecteze această greșeală. Avem nevoie unul de celălalt. La nivel personal, nu am nicio problemă cu cancelarul german Angela Merkel", a spus Erdogan, pentru publicația germană Die Zeit.
Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a transmis că este nepotrivit ca Recep Erdogan să se adreseze cetățenilor turci care locuiesc în Germania, în condițiile în care există posibilitatea unui conflict.
"În același timp cu summitul G20, nu avem efectivele de poliție care să ofere securitatea necesară pentru ca domnul Erdogan să se adreseze cetățenilor turci", a mai spus Gabriel.
Președintele Turciei a mai spus miercuri că atât timp cât Germania nu va trimite în Turcia suporterii clericului Fethullah Gulen, opozantul lui Erdogan, țara sa va considera regimul de la Berlin drept un protector pentru teroriști.
Relațiile dintre Germania și Turcia rămân tensionate. Cele două țări sunt partenere NATO, dar Germania a decis recent să își mute avioanele din baza aeriană turcă de la Incirlik, scrie ZF.ro.