Nici bine nu a început un nou an școlar că spiritele încinse dintre elevi au și băgat în spital un copil în vârstă de 16 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic “Tomșa Vodă”, din Solca.
Se pare că patru băieți, doi elevi în clasa a X-a și doi în clasa a XI-a la această unitate de învățământ, s-au luat la bătaie în recreația de la ora 10, în dimineața de vineri, 19 septembrie, chiar în incinta școlii, sub ochii colegilor.
De frica elevilor agresivi, unul dintre ei, elev în clasa a XI-a, a luat-o la fugă în curtea școlii și s-a lovit de un stâlp, după care a căzut cu capul de trotuar. Directorul adjunct al Liceului din Solca a fost cel care a sunat la 112, iar o Ambulanță s-a prezentat la fața locului pentru a-l prelua pe elevul lovit, scrie obiectivdesuceava.ro.
Acesta a fost transportat în primă fază la Spitalul Municipal Rădăuți, dar, din cauza traumatismelor grave, medicii de la această unitate spitalicească au decis să-l transfere pe adolescent la Spitalul Județean Suceava, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență.