Cum a fost posibil ca în doar un an să moară zeci de persoane într-o unitate spitalicească, iar pacienţii să fie ţinuţi în condiţii inumane, să piară de frig şi de foame?
Anul 2004 a fost, fără doar şi poate, anul schimbărilor majore la acest spital. Deși a fost la un pas de a fi închis de Ministerul Sănătăţii, a reuşit să rămână deschis şi să trateze aproximativ 500 de pacienţi, persoane cu probleme psihice cronice venite din toate colţurile ţări, scrie gds.ro.
După zece ani, spitalul are o nouă faţă, primeşte lunar sume considerabile de la Ministerul Sănătăţii, insuficiente, însă, având în vedere că aproximativ 80% sunt direcţionate spre salariile angajaţilor. S-au schimbat condiţiile de cazare, nu mai are aspectul de „puşcărie“, gratiile de la geamuri au fost date jos, au fost create izolatoare pentru persoanele care fac crize, a fost angajat personal.
Mai sunt, însă, multe de făcut: este nevoie de o centrală termică, de igienizarea tuturor corpurilor în care se află internaţi pacienţi, dar mai presus de toate este nevoie de schimbări legislative importante pentru că nici măcar azi, în 2014, nu au fost găsite soluţii pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale care au părăsit centrele instituţionalizate şi care au devenit „pacienţi pe viaţă“ la Poiana Mare.
În urmă cu un deceniu, unitatea medicală avea titulatura Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă maximă Poiana Mare, cu o capacitate de 500 de paturi şi 440 de pacienţi. Dintre aceştia, 239 erau internaţi sub procedura art. 114 Cod Penal, iar 201 internaţi cu afecţiuni psihiatrice.
Mai mult de 70 de pacienţi tineri dintre cei 201 aveau ca principală cauză a internării „oligofrenie“/cazuri sociale și ei ar fi putut să trăiască în alte tipuri de instituţii sau chiar în comunitate. Cei mai mulţi pacienţi cu dizabilităţi intelectuale erau tineri veniţi direct din centrele de plasament prin transfer realizat de Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Dolj. În 2003, bugetul spitalului a fost de 4,1 milioane, faţă de un necesar de 6,2 milioane de lei. Spitalul funcţiona cu 102 infirmiere şi 82 de asistente, iar pe timpul zilei două infirmiere aveau în grijă 85 de pacienţi. Exista un singur psiholog, care trebuia să consilieze 440 de pacienţi. Tot în acea perioadă, erau angajaţi cinci doctori psihiatri, dintre care doar doi veneau zilnic la program. „În pavilionul E, era internată o tânără în vârstă de 36 de ani care, în urma unei relaţii cu un alt pacient, a născut la începutul lunii ianuarie 2004. Pacienta ne-a povestit atunci că se adresase în nenumărate rânduri medicilor care o aveau în grijă cu rugămintea de a o consulta deoarece bănuia că este însărcinată. Se pare, însă, că medicul psihiatru a trecut cu vederea sarcina femeii, iar medicul generalist nu a consultat-o timp de opt luni «pentru că era mai plinuţă». Ce este şi mai grav este faptul că pe parcursul celor opt luni de sarcină femeia a primit tratament medicamentos pentru schizofrenie paranoidă. Copilul a ajuns într-un leagăn pentru bebeluşi deoarece mama se afla internată sub incidenţa articolului 114 Cod Penal, scoasă din drepturi pentru omor“. Acesta este doar unul din cazurile prezentate în raportul întocmit de Centrul de Resurse Juridice, după controalele efectuate la Spitalul Poiana Mare în 2004.
Citeşte mai mullt pe gds.ro.
