În anul 2004, zeci de pacienți de la Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare au murit în condiții suspecte, fără ca trupurile lor să fie autopsiate sau organele competente sesizate.
Cum a fost posibil ca în doar un an să moară zeci de persoane într-o unitate spitalicească, iar pacienții să fie ținuți în condiții inumane, să piară de frig și de foame?
Anul 2004 a fost, fără doar și poate, anul schimbărilor majore la acest spital. Deși a fost la un pas de a fi închis de Ministerul Sănătății, a reușit să rămână deschis și să trateze aproximativ 500 de pacienți, persoane cu probleme psihice cronice venite din toate colțurile țări, scrie gds.ro.
După zece ani, spitalul are o nouă față, primește lunar sume considerabile de la Ministerul Sănătății, insuficiente, însă, având în vedere că aproximativ 80% sunt direcționate spre salariile angajaților. S-au schimbat condițiile de cazare, nu mai are aspectul de „pușcărie“, gratiile de la geamuri au fost date jos, au fost create izolatoare pentru persoanele care fac crize, a fost angajat personal.
Mai sunt, însă, multe de făcut: este nevoie de o centrală termică, de igienizarea tuturor corpurilor în care se află internați pacienți, dar mai presus de toate este nevoie de schimbări legislative importante pentru că nici măcar azi, în 2014, nu au fost găsite soluții pentru persoanele cu dizabilități intelectuale care au părăsit centrele instituționalizate și care au devenit „pacienți pe viață“ la Poiana Mare.
În urmă cu un deceniu, unitatea medicală avea titulatura Spitalul de Psihiatrie și pentru măsuri de siguranță maximă Poiana Mare, cu o capacitate de 500 de paturi și 440 de pacienți. Dintre aceștia, 239 erau internați sub procedura art. 114 Cod Penal, iar 201 internați cu afecțiuni psihiatrice.
Mai mult de 70 de pacienți tineri dintre cei 201 aveau ca principală cauză a internării „oligofrenie“/cazuri sociale și ei ar fi putut să trăiască în alte tipuri de instituții sau chiar în comunitate. Cei mai mulți pacienți cu dizabilități intelectuale erau tineri veniți direct din centrele de plasament prin transfer realizat de Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Dolj. În 2003, bugetul spitalului a fost de 4,1 milioane, față de un necesar de 6,2 milioane de lei. Spitalul funcționa cu 102 infirmiere și 82 de asistente, iar pe timpul zilei două infirmiere aveau în grijă 85 de pacienți. Exista un singur psiholog, care trebuia să consilieze 440 de pacienți. Tot în acea perioadă, erau angajați cinci doctori psihiatri, dintre care doar doi veneau zilnic la program. „În pavilionul E, era internată o tânără în vârstă de 36 de ani care, în urma unei relații cu un alt pacient, a născut la începutul lunii ianuarie 2004. Pacienta ne-a povestit atunci că se adresase în nenumărate rânduri medicilor care o aveau în grijă cu rugămintea de a o consulta deoarece bănuia că este însărcinată. Se pare, însă, că medicul psihiatru a trecut cu vederea sarcina femeii, iar medicul generalist nu a consultat-o timp de opt luni «pentru că era mai plinuță». Ce este și mai grav este faptul că pe parcursul celor opt luni de sarcină femeia a primit tratament medicamentos pentru schizofrenie paranoidă. Copilul a ajuns într-un leagăn pentru bebeluși deoarece mama se afla internată sub incidența articolului 114 Cod Penal, scoasă din drepturi pentru omor“. Acesta este doar unul din cazurile prezentate în raportul întocmit de Centrul de Resurse Juridice, după controalele efectuate la Spitalul Poiana Mare în 2004.
Citește mai mullt pe gds.ro.
