A fost trimis la Parchet raportul de medicină legală privind moartea în spitalul din Târgu Jiu a unui tânăr de 16 ani care suferea de apendicită. Procurorii au deschis un dosar in rem pentru ucidere din culpă.
Serviciul de Medicină Legală Gorj a finalizat, după jumătate de an, Raportul de Expertiză Medico-legală de Autopsie privind pacientul Andrei Drăgan, tânărul de 16 ani care a ajuns la Spitalul Județean din Târgu Jiu, suferind de apendicită, și care a murit, după câteva ore, în unitatea de primiri urgențe, în condițiile în care chirurgul care era de gardă nu l-a operat, motivând că nu este chirurg pediatru.
„Medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj a finalizat Raportul de Expertiză Medico-legală de Autopsie a pacientului minor decedat, la începutul lunii noiembrie 2024, in Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Târgu-Jiu. Acest Raport a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care are, in prezent, o anchetă în desfășurare”, au transmis, vineri, oficialii Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prim-procurorul Cristina Mihaela Ciobanu, a declarat pentru New.ro că procurorii au primit documentul, confirmând că este vorba despre adolescentul de 16 ani care a murit la unitatea de primiri urgențe și al cărui caz a fost intens mediatizat.
Reprezentanta Parchetului a precizat că procurorii nu vor face publice datele privind raportul de necropsie. La acest moment, cercetarea în dosarul deschis după decesul adolescentului se face in rem și vizează infracțiunea de ucidere din culpă.
Surse medicale au declarat pentru News.ro că cel mai probabil anchetatorii vor dispune mai multe contraexpertize după primirea raportului medico-legal.
Adolescentul Andrei Drăgan a ajuns, în luna noiembrie, a unitatea de primiri urgențe a SJU Târgu Jiu suferind de apendicită. Câteva ore mai târziu, timp în care a fost plimbat între secțiile spitalului și după ce medici din Gorj au cerut transferul la un spital din Craiova, adolescentul a murit, înainte de a fi preluat de ambulanță. Chirurgul care era de gardă a motivat că nu a intervenit în cazul băiatului pentru că pacientul era minor, doctorul susținând că nu avea competența de a opera copii.
Chirurgul Valentin Neagu de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu care era de gardă și care nu a intervenit în cazul adolescentului de 16 ani mort de peritonită a susținut, într-o discuție cu conducerea Colegiului Medicilor din România, că a solicitat transferul pacientului pe motiv că acest caz ”îi depășește competența locală”. Pe de altă parte, el s-a descris drept ”un chirurg cu mare experiență” care, în alte cazuri de urgențe chirurgicale, a intervenit.
Comisia de cercetare disciplinară care a analizat conduita medicilor care l-au primit pe adolescentul mort de peritonită la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a finalizat ancheta disciplinară, în urma acesteia unul dintre doctori fiind sancționat cu avertisment scris și reducere de 10% din salariu timp de trei luni, în timp ce al doilea a primit ca sancțiune reducerea cu 10 procente a salariului tot pentru trei luni.