Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Aşteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din nimic. Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum.
De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente, cetăţeni bine educaţi şi intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au fost ucişi sau au fugit din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi.
Naţiunile şi popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită demografie politică, specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.
Funcţionarea unor sisteme politice sau disfuncţionalitatea socială nu pot fi înţelese fără studierea dinamicii populaţionale. În întreaga lume asistăm la nişte transformări demografice fără precedent, iar dezechilibrele demografice au fost mereu o sursă pentru marile conflicte globale sau regionale.
Al Doilea Război Mondial
Aş vrea să atrag atenţia asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice pentru istoria recentă a naţiunii noastre şi asupra modului cum arată instituţiile publice şi private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesionişti publici, fantoşe de politicieni, profesori contrafăcuţi, medici incompetenţi. Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism şi ne ciocnim de zidul competenţelor false.
De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel naţional? Din epuizarea demografică!
Prima golire demografică s-a produs la începtul secolui trecut şi a fost o consecinţă nefastă a celor două războaie mondiale. În urma conflagraţiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populaţie, mai ales de sex masculin. Conform estimărilor, în urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili şi militari), iar în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili şi militari).
La pierderile cumulate trebuie să adăugăm şi victimele Holocaustului şi pe cele ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puţin încă 1,2 milioane de oameni. Catastrofa demografică a continat şi în România stalinistă. Urmând modelul sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe criterii de clasă, orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale şi intelectuale.
Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de mii de victime - deşi alţi cercetători susţin că între 1948 şi 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane. Oricum încă 10% din cetăţenii statului român au fost eliminaţi, şi nu vorbim doar despre elita politică. A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).
Evreii şi etnicii germani
La aceste victime politice se adaugă cumplita dispariţie a unor etnii întregi, care are consecinţe grave pe ansamblu.
Pierderea irecuperabilă a cel puţin două etnii foarte importante pentru structura socială a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă. În aceeaşi perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român), dar distrugerea este şi mai mare, dacă ţinem cont că în 1930 România Mare număra peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de persoane care se declară de această etnie.
Evreimea românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite şi de stimulare a vieţii artistice, culturale şi economice.
Să nu uităm nici că Nicolae Ceauşescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alţi aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe nişte bunuri de export. Numai că, tot conform recensământului din 1930, ştim faptul că România avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puţin peste 60.000.
România a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetăţeni, dintre care mulţi reprezentau o elită socială, modele publice de comportament.
Exodul după 1989
A treia şi cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deşi statisticile nu sunt concludente, pentru că mulţi români şi-au luat lumea în cap, pur şi simplu au plecat fără să se mai uite în urmă şi fără să oficializeze această plecare, se estimează că undeva între 2,5 şi 3 milioane de concetăţeni au emigrat în ultimii 25 de ani.
Numai în 2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion de români.
Şi nu au plecat infractorii, leneşii sau ignorantii. Au plecat tinerii de până în 35 de ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei curajoşi şi cu iniţiativă, cu profil psihologic de învingători, indivizi gata să muncească, dispuşi să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Iarăşi, ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.
Golirea etnică a dus şi la atingerea limitelor morale şi etice. Pentru că mârlănia şi primitivismului comportamentelor nu se schimbă peste noapte. Lipsa de decenţă şi eleganţă în comportamentele publice nu pot fi predate sau învăţate din manuale de "bune maniere".
Cine a luat locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire demografică, locurile goale au fost umplute de cineva?
Din păcate în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost obligaţi să punem analfabeţi şnapani, în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi serioşi, urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit, cum nu se poate mai FALS.
Cu cât te pricepi mai puţin la un lucru, cu atât ai şanse mai mari să fii pus într-o funcţie care să-ţi permită să administrezi acel domeniu. Incompetenţa a devenit la noi o formă de calificare.
Miliţienii au ajuns profesori de democraţie, turnătorii au devenit instructori de etică şi morală, iar nulităţile s-au transformat în modele de comportament. Cand vulgaritatea şi nesimţirea sunt substitutele bunei-creşteri, nu mai e nimic de făcut, nu mai poţi dobândi deprinderi civilizate la doctorat.
Pseudo-intelectualitatea compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv şi confortabil în fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverşi mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, şi orice semianalfabet care crede că vorbirea este egală cu inteligenţa îşi dă cu părerea despre cum ar trebui să arate lumea. Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică elementara, nimic nu-i împiedică să debiteze aberaţii.
Impostura academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât coborâm mai jos în infrastructura demografică a ţării în care trăim, vedem pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de ani, de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost - mai ales din punct de vedere moral, nu doar organizaţional sau administrativ. Daca astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului UMAN, calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri pe Facebook...
Am înlocuit neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de selectie a liderilor.
Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.
Doru Pop este conferențiar universitar la Babes-Bolyai Cluj
