Dorin Cioabă, unul dintre reprezentanți marcanți ai comunității rome din România, cere liderilor altor organizații care reprezintă această etnie să renunțe la folosirea termenului „țigan” atunci când fac referire la membrii acestei etnii. El le cere reprezentanților altor organizații reprezentative pentru minoritate să nu facă alianțe cu partidele extremiste, considerând că acestea vor să le distrugă tradițiile.
„Din 1990 ne-am luptat împreună cu celelalte organizații la nivel internațional să nu ni se mai spună țigani, ci să se folosească termenul de romi. Vedem, totuși, că unele organizații și unii lideri ai romilor folosesc acest termen și se afișează că ei sunt reprezentanți ai țiganilor și că nu cuvântul rom este important, deoarece «majoritatea știu că noi suntem țigani». Dar această denumire a noastră s-a câștigat cu foarte multe lupte. S-a ajuns până acolo încât am purtat un proces cu Ministerul Afacerilor Externe pentru ca ei schimbe denumirea de pe pașapoarte, ROU în loc de ROM. Iată până unde am ajuns cu această luptă. Noi suntem romi și romi vrem să rămânem. Nu stricați ceea ce am făcut și am luptat, nu numai noi, dar și cei dinaintea noastră. Suntem organizația romilor, asta trebuie prezentat, sunteți lideri ai romilor. Că vreți voi acum să dărâmați ceea ce am construit noi, nu este de acceptat. Dacă voi spuneți că suntem țigani, dăm autorităților posibilitățile să ne schimbe acest nume”, a transmis Dorin Cioabă, potrivit publicației Turnul Sfatului.
Cioabă solicită comunităților de romi să nu se alăture partidelor extremiste, el spunând că ofertele unor formațiuni de acest fel către unii reprezentanți ai diverselor minorității, fie că este vorba despre romi sau de alte minorități, sunt „un măr otrăvit”.
„Dragii mei, gândiți-vă puțin pe ce teren vă aflați. Gândiți-vă că partidele extremiste ne-au dus în Transnistria, în robie. Partidele extremiste vor să distrugă comunitățile și tradițiile noastre. Cum putem noi să facem alianțe cu astfel de partide, pentru a primi un loc în parlament? (...) Aceste partide extremiste și-au câștigat popularitatea tocmai pentru că sunt împotriva minorităților. Nu numai a romilor, ci și a maghiarilor. Ei promovează o Românie fără minorități, naționalismul acesta ne scoate din peisajul lor”, adaugă liderul romilor.
El nu se arată împotriva alianțelor politice, dar vrea ca acestea să fie făcute „cu partide care luptă pentru bunăstare și ajutor social, adică toate lucrurile care vin în ajutorul minorităților”.