Valeriu Râpeanu, una dintre figurile emblematice ale culturii române a decedat la vârsta de 90 de ani. Criticul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu s-a născut la 28 septembrie 1931, la Ploieştiori, judeţul Prahova. A absolvit Liceul „Sf. Petru şi Pavel“ din Ploieşti (1950) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1954). Şi-a susţinut doctoratul în filologie, specializarea literatură universală şi comparată.
Redactor la „Gazeta literară” (1954-1959) şi „Luceafărul” (1959-1962), redactor şi redactor-şef la „Scânteia” (1962-1969), a fost vicepreşedinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972), apoi director al Editurii „Eminescu” (1972-1990).
A debutat editorial, în 1958, cu volumul „George Mihail Zamfirescu. Schiţă monografică”, continuând cu studiul monografic „Alexandru Vlahuţă şi epoca sa” (1965), apoi cu eseuri şi note de călătorie: „Noi şi cei dinaintea noastră” (1966), „Interferenţe spirituale” (1970), „Călător pe două continente” (1970), „Interpretări şi înţelesuri” (1975), „Tărâmuri unde nu ajungi niciodată. Note de drum şi interviuri” (1982), „Memoria şi feţele timpului” (1983), „Scriitorii dintre cele două războaie mondiale” (1986), potrivit volumelor „Dicţionarul Scriitorilor Români” (Ed. Albatros, 2002) şi „Dicţionarul General al Literaturii Române” (Editura Univers Enciclopedic, 2006).
