Actual· 1 min citire

Doi bărbați, reținuți în dosarul polițiștilor agresați din Sintești. O a treia persoană este căutată în continuare

Doi bărbaţi, reținuți în dosarul polițiștilor agresați din Sintești. O a treia persoană este căutată în continuare

Doi bărbaţi, reținuți în dosarul polițiștilor agresați din Sintești. O a treia persoană este căutată în continuare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 ian. 2025, 12:09

Doi bărbați au fost reținuți în dosarul polițiștilor agresați la Sintești, fiind acuzați de ultraj. Șoferul care nu a oprit la semnalele agenților este, în continuare, căutat de poliție.

”La data de 29 ianuarie a.c., procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 32 de ani, respectiv 61 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, față de persoanele în cauză, procurorul de caz să propună către instanța competentă luarea măsurilor legale”, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov.

Plițiștii fac în continuare cercetări și verificări, în vederea depistării conducătorului auto, care nu a oprit la semnalul polițiștilor.

Doi polițiști au fost agresați, marți, în Sintești, județul Ilfov, de către mai multe persoane care ieșiseră din curtea unui imobil. Agenții opriseră un șofer pentru control, iar acesta a fugit în curtea casei respective. Unul dintre polițiști a fost transportat la spital.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News