Luptă grea între bancheri pentru economiile românilor! De câteva săptămâni, populația este atrasă cu dobânzi record la depozite, pentru a-și ține leii în seifurile băncilor comerciale. Astfel, mai mulți jucători de pe piață au săltat dobânzile peste pragul de 10 la sută. De unde atâta generozitate? Ei bine, bancherii au cam rămas fără lichidități în urma măsurilor draconice luate de Banca Națională a României, iar nevoia de bani îi obligă să vină cu promoții greu de refuzat.
Românii care au bani de economisit pot profita din plin. Ofertele sunt tentante, în special pentru clienții cu venituri mari. De exemplu, cine-și permite să depună într-un depozit pe trei luni peste 20.000 de euro poate primi o dobândă de 10,5 la sută. Multe bănci oferă însă dobânzi de 10 procente chiar și persoanelor care nu au de economist mai mult de 100 - 150 de lei. Până acum două luni abia găseai pe piață depozite cu dobânzi mai mari de 7 - 8 la sută. Bancherii au devenit mai darnici cu clienții după ce Banca Națională a României a luat mai multe măsuri prin care a restricționat accesul oamenilor la credite. Deciziile BNR au golit conturile băncilor comerciale astfel că, pentru a face rost de cât mai mulți bani, se văd nevoite să acorde dobânzi record pentru depozite. De altfel, creșterile de dobândă sunt cu atât mai necesare cu cât și inflația înregistrează record după record, în luna februarie ajungând la 8 procente. Analiștii economici spun că tot mai multe bănci ar putea oferi depozite cât mai atractive dacă BNR va mări și în ședința de luna viitoare dobânda-cheie.
bănci care au anunțat dobânzi mai mari
BCR, CEC, Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Transilvania, Credit Europe Bank, Piraeus Bank, Libra Bank
]
BURTIERE
FOAME DE BANI
1
pe piață au săltat dobânzile peste pragul de 10 la sută
Depozitele devin atractive după ce
BNR a majorat dobânda-cheie la 9,5%
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























