DNA, percheziții la Primăria Timișoara - Anchetă amplă

Perchezitii
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, vineri, percheziţii la sediul unei instituţii publice situate în municipiul Timişoara.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că percheziţiile au loc sediul Primăriei din Timişoara într-un dosar în care se investighează situaţia lipsei achiziţionării certificatelor pentru emisiile de gaze de seră de către Colterm SA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie.
"În cursul zilei de vineri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice situate în municipiul Timişoara", menţionează DNA.
Citește și:
- 18:46 - Solicitare oficială de la București: Dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung aproape de România!
- 18:22 - Portiția legislativă din Parlament. Procesatorii scapă de plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază
- 18:20 - Makaveli a fost reținut în scandalul banilor. Influencerul își va petrece noaptea în Arestul Central al Poliției Capitalei
- 18:13 - Copilă de 2 ani, transportată de urgență la spital după un accident grav în curtea casei. Micuța a căzut într-un cazan cu gem fierbinte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























