DNA nu a colaborat cu SRI în dosarul Belina, dar a făcut-o pentru un alt caz important

DNA nu a colaborat cu SRI în dosarul Belina, dar a făcut-o pentru un alt caz important
Procurorii DNA precizează, într-un răspuns oferit la cererea instanței de la Tribunalul București, că nu au colaborat cu SRI în dosarul Belina, au precizat surse judiciare, adăugând că Serviciul ar fi oferit sprijin pentru ancheta în cauza Tel Drum.
Răspunsul de la DNA a venit în urma unei dispoziții date de magistratul care judecă dosarul în care fostul secretar de stat în ministerul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu alături de alți inculpați, printre care și fostul șef al Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea. Dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, se află pe rolul Tribunalului București.
Potrivit unor surse judiciare, răspunsul DNA dat la cererea judecătorului arată că procurorii anticorupție nu au avut sprijin din partea SRI în ancheta „Belina”, ci în dosarul „Tel Drum”. La cererea judecătorului de cameră preliminară, DNA a trebuit să răspundă dacă a avut sprijin al ofițerilor SRI în cele două dosare, iar dacă da, să comunice în ce a constat acesta.
„Dispune emiterea unei adrese către Ministerul Public (…) Direcția Națională Anticorupție pentru a comunica dacă în dosarul penal nr. 218/P/2017 au fost obținute probe prin procedee sau mijloace probatorii la care au participat și lucrători ai Serviciului Român de Informații. În caz afirmativ organul de cercetare penală are obligația de a identifica mijloacele/procedeele probatorii astfel obținute, de a detalia implicarea Serviciiului Român de Informații și de a menționa dacă în cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate în timpul urmăririi penale apreciate în rechizitoriu la cuantumul de 90.000 de lei au fost incluse și cele ocazionate de colaborarea dintre cele două instituții. Solicitarea vizează inclusive procedee sau mijloace probatorii administrate în dosarele penale 665/P/2017 (n.r.- Dosarul Belina) și 986/P/2014 (n.r. – Dosarul Tel Drum) ale Ministerului Public. (…) Învederează Ministerul Public (…) că are obligația de a formula un răspuns până la data de 04.12.2018 iar părților că au obligația de a-l studia până la următorul termen de judecată stabilit ulterior primirii răspunsului, sub sancțiunea amenzii judiciare” a dispus judecătorul în data de 26 noiembrie.
Pe 27 iunie, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu în dosarul Insula Belina, clasând acuzațiile pentru Rovana Plumb în această cauză. Alături de aceasta, au mai fost trimiși în judecată Ionela Stoian, la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, pentru complicitate la abuz în serviciu, și Ionuț Adrian Gâdea, la data faptei președinte al C.J. Teleorman, pentru complicitate la abuz, alături de alți funcționari publici.
„În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale”, se arată în rechizitoriul întocmit.
Pe de altă parte, Tribunalul București a amânat pentru data de 17 decembrie o decizie cu privire la începerea judecății în dosarul Tel Drum, mai precis în procesul în care sunt implicați doi dintre directorii companiei, Petre Pitiș și Mircea Vișan. Cei doi directori de la Tel Drum au fost trimiși în judecată pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.
Totodată, DNA a anunțat pe data de 17 ianuarie că a extins cercetările în dosarul Tel Drum, societatea fiind pusă sub învinuire pentru constituire de grup infracțional, evaziune fiscală și complicitate la abuz în serviciu. Procurorii au pus sechestru pe toate bunurile mobile și imobile ale firmei. În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, procurorii spun că Tel Drum „a fost implicată în mod direct în activitatea grupului inițiat în cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme președinte al Consiliului Județean Teleorman), în sensul în care, în jurul societății Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obținere a fondurilor publice”.
Sursa
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























