Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că Viorel Hrebenciuc și alți inculpați din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri le-au promis prințului Paul și prințesei Lia că vor interveni pe lângă autorități, pentru ca aceștia să obțină mai multe imobile, în schimbul promisiunii unor foloase materiale, informează Mediafax.
"Începând cu luna noiembrie 2013 și până în prezent, numiții Olari Aurel, Iacob Sorin Ioan, Mătășel Ioan, Kadas Iosif, Bengescu Dan Costin, Janica Poenaru, Viorel Hrebenciuc, cu ajutorul altor persoane, acceptând promisiunea unor foloase materiale, direct sau indirect (ex. prin intermediul numitei Alina), le-au promis numiților Paul-Philippe al României și soției sale, Lia a României, că vor interveni pe lângă funcționari din cadrul autorităților publice centrale și locale, din Călărași, Suceava, Sinaia etc, cu atribuții în domeniul retrocedărilor imobiliare sau al reconstituirii dreptului de proprietate, în scopul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora sau în scopul îndeplinirii unor acte contrare acestor îndatoriri (ex. obținerea urgentă și în mod ilegal a 39.885 hectare teren în Broșteni, jud. Suceava, a 50 ha + 3.165,87 de ha teren agricol la Mănăstirea, jud. Călărași și a două imobile în Sinaia etc)", se arată într-un document al anchetatorilor DNA, citat de Mediafax.
Mai departe, procurorii arată cum, începând cu anul 2013 și până în prezent, folosindu-se de influența politică a lui Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob și Ioan Adam au acționat în mod coordonat pentru a facilita dobândirea, în mod injust, de proprietăți imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza și Paul Lambrino, precum se precizează în același document.
Totodată, surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că Paul Philippe și Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, și pretinzând că sunt moștenitorii bunurilor deținute de Casa Regală a României, "au cumpărat influență de la Iacob Sorin Ion”.
Mai multe pe Mediafax.