Un proiectil neexplodat, cu calibrul o sută de milimetri, a fost găsit, luni, de un bărbat din localitatea Frasinu, județul Giurgiu, în timp ce efectua lucrări agricole într-o livadă. Nu e clar dacă muniția datează din Al Doilea Război Mondial sau este de alt tip.
„În timp ce lucra într-o livadă, un cetățean din localitatea Frasinu a găsit un obiect ce părea a fi element de muniție. Acesta era parțial îngropat în pământ. Bărbatul și-a dat seama că poate fi un obiect periculos și a cerut sprijinul autorităților. La fața locului s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Giurgiu care au constatat că este vorba despre un proiectil perforant de calibrul o sută de milimetri’, se arată într-un comunicat de presă emis luni de ISU Giurgiu.
Proiectilul a fost ridicat și transportat în siguranță, urmând să fie distrus în poligonul de specialitate al ISU Giurgiu.
Două proiectile explozive, ambele cu calibru de 76 de milimetri, un cartuș de infanterie de calibrul 7,62 milimetri și un focos fuzant de proiectil au mai fost găsite de la începutul anului în județul Giurgiu în localitățile Mihai Bravu, Băneasa și Comana.