Fostul secretar general al NATO, Javier Solana, a declarat luni că i s-a refuzat autorizația electronică de intrare în Statele Unite, pentru că a mers în Iran unde a participat la negocierea acordului nuclear, relatează AFP.
"Este o decizie puțin meschină", a declarat Javier Solana într-un interviu acordat canalului de televiziune spaniol Antena 3, explicând că a mers în Iran în 2013 pentru ceremonia de învestire a președintelui Hassan Rohani.
"Am mers acolo în calitate de reprezentant al tuturor celor care au negociat" acordul nuclear, din care președintele Donald Trump a retras SUA în luna mai.
"Este nevoie ca diverse persoane să meargă în țările cele mai complicate pentru a continua negocierile. Ceea ce mi se pare cel mai șocant este faptul că acești oameni sunt tratați la fel ca ceilalți" în ceea ce privește permisele de intrare și de ieșire, a subliniat el.
Autorizația electronică, ce îi scutește pe cetățenii Uniunii Europene să solicite o viză pentru călătorii care nu depășesc 90 de zile în Statele Unite, se obține în mod normal online înainte de deplasare. Însă, din 2015, persoanele care au călătorit înainte în Iran, Irak, Siria, Sudan, Libia, Somalia și Yemen nu mai pot beneficia de această autorizație și trebuie să depună o cerere de viză. Restricția nu se aplică în mod normal oficialilor guvernamentali, însă Javier Solana nu deținea o astfel de funcție în 2013.
"Ceea ce au ei (în SUA) este un computer cu un algoritm, și dacă el știe că ai fost în Iran în ultima perioadă, te scoate din sistem (...) Voi încerca să fac în așa fel încât să mă lase să intru, am nevoie să merg acolo pentru că lucrez acolo, sunt profesor la mai multe universități", a declarat Solana.
Spaniolul Javier Solana s-a aflat în fruntea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în perioada 1995-1999, apoi a deținut funcția de Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate Comună până în 2009.