Disputele dintre Becali și armată durează deja de decenii, timp în care s-au dat numeroase decizii judecătorești și fanii s-au împărțit în diferite tabere.
Istoria scandalului dintre Becali și Clubul Armatei
În luna iulie a anului 1998, echipa de fotbal s-a separat de clubul sportiv Steaua, ca urmare a unei directive UEFA, care nu permitea echipelor de fotbal asociate organelor statului să participe în competițiile organizate sub egida UEFA. Clubul a fost preluat atunci de Viorel Păunescu, dar a adunat numeroase datorii.
George Becali a devenit, pe rând, sponsor, vice-președinte și apoi acționar principal. În 2003 s-a înființat FC Steaua SA, iar afaceristul a primit cea mai mare parte a acțiunilor. Becali a vrut să înregistreze mai apoi o nouă marcă, iar cererea i-a fost refuzată. Totuși, emblema a fost folosită până când latifundiarul a fost acționat în instanță de Clubul Sportiv al Armatei.
Curtea a anulat marca și Becali a fost nevoit să găsească una nouă pentru echipa sa. Odată cu sigla, a schimbat și denumirea clubului în FCSB. În paralel, în 2017, Clubul Sportiv al Armatei a reînființat secția de fotbal, iar echipa a început din liga a patra. Ulterior, lupta dintre cele două echipe de fotbal s-a concentrat pe palmares. Becali se arăta încrezător că dreptatea avea să fie de partea sa.
Planurile eșuate prin care Becali voia să capete controlul
„O să le iau și numele și marca. O să iau totul înapoi. [...] Eu le promit fanilor că într-un an voi avea tot palmaresul. Numele îl voi avea în maximum 6 luni, iar marca în maximum 1 an.”, spunea Becali.
Cea mai recentă decizie, venită de la Înalta Curte de Casație și Justiție, atribuie toate trofeele și titlurile către CSA Steaua. Hotărârea, așa cum a anunțat juristul echipei, Florin Talpan, este definitivă.
„FCSB nu este Steaua, nu este continuatoarea Stelei și nu are palmaresul.
Gigi Becali, el întotdeauna, scopul lui a fost furtul de identitate.”, a declarat juristul echipei - Florin Talpan.
Becali l-a atacat în mai multe rânduri pe juristul CSA Steaua, iar acesta i-a cerut daune.
„Din punctul meu de vedere, instanța ar trebui să-l sancționeze mult mai dur pe domnul Gigi Becali.
În ședința de judecată, a continuat atacurile asupra mea.”, spunea acesta în 2020.
FCSB și CSA Steaua s-au luptat în instanță mai bine de 14 ani, timp în care fanii s-au împărțit în două tabere: cei care consideră FCSB continuatoarea de drept a Stelei și cei care spun că CSA Steaua are acest titlu. Florin Talpan a acuzat în repetate rânduri că a fost supus presiunilor și nu s-a ferit să arate cu degetul către politicieni.
„A venit momentul ca atât domnul Becali, cât și domnul Ciolacu, care l-a sprijinit cât a fost prim-ministru, cât și domnul Ponta să înțeleagă că FCSB nu este continuatoarea Stelei și nu deține niciun palmares.”, a declarat Florin Talpan.
Juristul clubului spune că a notificat Federația Română de Fotbal și UEFA în repetate rânduri, ca să ia în considerare deciziile instanțelor.
„A venit momentul ca domnul Burleanu în zilele următoare și în cel mai scurt timp să informeze UEFA de tot ce s-a întâmplat și inclusiv dumnealui ar trebui să răspundă pentru că practic a acoperit mârșăviile făcute de Becali.”, a completat Florin Talpan.
Echipa lui Becali rămâne astfel doar cu rezultatele obținute în ultimii ani, două titluri de campioană a României.
De cealaltă parte, rămâne de văzut dacă CSA Steaua se va putea privatiza. În caz contrar, echipa nu poate intra în liga 1. De altfel, așa cum spunea și regretatul Helmut Duckadam, unul dintre procesele cu Becali este o piedică care ar impune plata a 3 milioane de euro pe an.
Florin Talpan, juristul echipei, a declarat exclusiv la Realitatea PLUS că Gigi Becali și-a înregistrat marca la OSIM pe baza unui document fals și ar fi pus mâna fraudulos pe brandul Steaua.