Decesul unei fetițe de 9 ani din localitatea bistrițeană Tureac, survenit în data de 11 martie după ce s-a înecat cu vomă, este anchetat de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă. La autopsie a reieșit că acesta era infectată cu virusul SARS-CoV-2.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat luni, pentru AGERPRES, că tatăl fetiței a sunat în dimineața zilei de 11 martie la 112, sesizând faptul că fiica sa este inconștientă.
La locul solicitării s-a deplasat un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, rămase fără succes, fiind declarat decesul, scrie Agerpres.
Având în vedere că era vorba despre o moarte suspectă, a fost deschis un dosar penal.
"Se efectuează cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița", a precizat Sîrb.
Șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bistrița-Năsăud, Anca Andrițoiu, spune că, la autopsie, s-a descoperit faptul că fetița era infectată cu SARS-CoV-2, însă cauza principală a decesului a fost una mecanică, respectiv s-a înecat cu vomă.
Cazul a fost raportat pe platforma COVID-19, familia fetei a fost plasată în carantină, iar în prezent se așteaptă rezultatul examenului anatomo-patologic, pe baza căruia se va decide dacă decesul fetiței va fi sau nu inclus în lista celor produse în context COVID.
"Prima cauză a decesului pe buletin nu este COVID. Acum trebuie să așteptăm și rezultatul anatomo-patologic, să vedem. Pe certificatul de deces este o cauză mecanică, aspirat de conținut, adică s-a înecat cu vomă. Familia este în carantină, a fost lăsată doar pentru înmormântare câteva ore. S-a luat legătura imediat cu ei, pentru că ne-au sunat de la Medicină Legală, ne-au anunțat. Am vorbit cu colegii mei de la Epidemiologie și au sunat imediat la familie. Au fost cooperanți. S-au făcut deciziile de carantină, am anunțat Poliția să supravegheze. Așteptăm să termine - pentru că asta mai durează puțin - și anatomo-patologicul, să vedem ce iese. Dar este încărcată pe platformă cu testul pozitiv, am luat legătura și cu Bucureștiul și așteptăm să vedem, în funcție de ce iese, să vedem dacă se declară ca deces COVID sau este cauză mecanică", a precizat, pentru AGERPRES, Anca Andrițoiu.
Directorul DSP a adăugat că, la începutul acestei săptămâni vor fi testați și colegii de clasă ai fetiței decedate, respectiv o clasă a doua de la școala din localitatea Tureac, urmând să fie dispuse măsuri în funcție de rezultate.