Această dimensiune a războiului pe mare și a influenței regionale a fost analizată detaliat de contraamiralul (r.) Constantin Ciorobea, fost Comandant al Componentei Operaționale Navale și actual președinte al Clubului Amiralilor, într-un episod recent al podcastului Obiectiv EuroAtlantic, realizat de DefenseRomania.
Obiectivul clar: controlul Gurilor Dunării
Nu reprezintă o noutate faptul că Rusia vizează apropierea de Gurile Dunării, aflate la granița cu România. Această strategie a fost evidentă încă din primele faze ale invaziei în Ucraina, declanșată la 24 februarie 2022. Încercarea initială a forțelor ruse de a efectua un desant maritim la Odesa a fost zadarnică, din cauza ripostei eficiente a armatei ucrainene, care a provocat scufundarea mai multor nave rusești. Ocuparea insulei Șerpilor a fost un alt pas strategic, însă controlul acesteia a fost ulterior recuperat de forțele ucrainene.
De-a lungul istoriei, încă din vremurile Imperiului Țarist, Rusia a avut drept scop dominarea Gurilor Dunării. Dunărea este mai mult decât o cale de acces către Marea Neagră — aceasta deschide o ruta fluvială vitală ce traversează Europa Centrală, conectând fluviile Rin, Main și Dunărea, și facilitând astfel legătura între Marea Neagră și Marea Nordului.
Cele trei puncte strategice din Marea Neagră urmărite de Rusia
Contraamiralul (r.) Constantin Ciorobea identifică trei puncte strategice majore ale Mării Negre pe care Rusia le urmărește cu deosebită atenție: Strâmtoarea Bosfor și Dardanele, Crimeea și Gurile Dunării.
„Poate că ar fi demn de subliniat cele trei puncte strategice ale Mării Negre: Strâmtoarea Bosfor și Dardanele, sub controlul Turciei în acest moment, unde se aplică Convenția de la Montreux agreată la nivel internațional iar în baza acestei Convenții tranzitul navelor militare e supus unor limitări”, precizează contraamiralul.
Crimeea, despre care el spune că funcționează asemeni unui veritabil portavion în mijlocul Mării Negre, rămâne punctul central din care Rusia își proiectează puterea atât spre est cât și spre vestul acestei mări. Prima acțiune agresivă a Federației Ruse în Marea Neagră după conflictul din Georgia (2008) a fost tocmai ocuparea Crimeei, un punct strategic crucial.
Al treilea punct vizează Gurile Dunării, pe care Imperiul Țarist, Uniunea Sovietică și ulterior Federația Rusă au dorit întotdeauna să le controleze sau cel puțin să-și mențină influența în zonă. Interesant este că, la începutul războiului din Ucraina, Rusia încă era membră a Convenției Dunării, în ciuda faptului că nu mai are acces direct la fluviu. Menținerea acestui statut scoate în evidență miza strategică a Gurilor Dunării. Din acest punct se poate ajunge profund în Europa, iar fluviile Rin și Main asigură legătura până în nordul continentului, inclusiv Germania.
Încercările Rusiei și rezistența Ucrainei
Contraamiralul Ciorobea a subliniat că, în primele momente ale conflictului, Rusia a încercat cu insistență să ajungă la Gurile Dunării, dar s-a lovit de eșecuri repetate. Ultimele noutăți și capacitatea impresionantă a Ucrainei de a utiliza drone aeriene și maritime au forțat Flota rusă să se retragă din zonele ocupate la Sevastopol până în portul Novorossiisk.
Acțiunile militare defensive de la litoral, precum și utilizarea inovatoare a sistemelor fără pilot, au contribuit semnificativ la limitarea influenței navale rusești.
„La începutul războiului din Ucraina a fost evidentă intenția de a ajunge la Gurile Dunării, inclusiv prin pregătirea unei operații de desant în zona Odesa. Aici a intervenit puterea Ucrainei de a răspunde acestei agresiuni pe mare în condițiile în care nu aveau o flotă redutabilă care se putea compara cu cea a Federației Ruse,” explică contraamiralul.
El amintește și despre scufundarea crucișătorului Moskva, lovit de rachetele Neptun, dar și despre rolul decisiv jucat de dronele aeriene și maritime, care au permis Ucrainei să execute operațiuni eficiente între Crimeea și Odesa.
Impactul tehnologic și schimbarea echilibrului naval în Marea Neagră
Sistemele fără pilot, utilizate atât pe apă cât și în aer, au transformat radical dinamica conflictului naval din regiune, obligând Flota rusă să se replieze și să își mute bazele militare, inclusiv să înceapă construcția unei noi baze în Abhazia, teritoriu separatist georgian ocupat din 2008.
„Practic a forțat Flota Rusă să părăsească Sevastopolul și să se retragă în Novorossiisk, ba chiar să își inițize construcția unei noi baze militare în Abhazia,” a concluzionat contraamiralul (r.) Constantin Ciorobea.
Acest tablou strategic aduce în prim-plan importanța crucială a Mării Negre și a coridorului fluvial format de Dunăre, Rin și Main ca elemente vitale pentru echilibrul de putere din Europa și pentru securitatea regiunii. Rusia, prin ocuparea Crimeei și dorința de a controla Gurile Dunării, încearcă să-și asigure acces și influență până în inima continentului european.
