Guvernul Ponta spera să obțină o relaxare a deficitului bugetar convenit cu FMI de la 1,4% la peste 2%, însă oficialii Fondului pun acum presiune pe asumarea unui deficit mult mai mic decât cel prestabil, mai precis de 0,9! Ce s-a întâmplat între timp?
Delegația Fondului Monetar Internațional și a Comisiei Europene cere ca deficitul bugetului pentru 2015 să fie mai mic de 1,4% din PIB – cât era inițial ținta, potrivit Tratatului Fiscal – din cauza deciziilor greșite luate de guvernul condus de Victor Ponta în ultima jumătate de an care au slăbit atât finanțele țării, cât și încrederea instituțiilor internaționale., scrie Capital.ro.
În urma discuțiilor tehnice și a analizei privind execuția bugetului și politica fiscal-bugetară în ultima jumătate de an, FMI și Comisia Europeană au cerut ca proiectul de buget pentru 2015 să aibă un deficit mai mic de 1,4% din PIB atât cât s-a preconizat potrivit angajamentelor din Tratatul fiscal, declară surse din Ministerul de Finanțe. Prin urmare, ruperea acordului cu FMI este luată în calcul.
Justificarea pentru această cerință drastică este că instituțiile internaționale și-au pierdut încrederea în guvernul de la București. Experții consideră că executivul riscă să ia noi decizii care să fragilizeze finanțele României – așa cum s-a întâmplat în campania electorală -, fără acordul lor, și să pună presiuni suplimentare pe deficit. Mai multe....
"Nu există neînțelegeri cu delegația FMI și CE, discuțiile vor avea loc astăzi la ora 15.00. A existat din partea unor specialiști ai delegației internaționale ideea că negocierile ar putea să înceapă de la 0,9%. Mandatul meu este să pornim orice discuție de la deficitul de 1,4%. Nu vom accepta sub nicio formă un deficit mai mic de atât, înseamnă să punem în pericol economia României. Nu este normal să nu schimbăm regulile în timpul jocului. Sper ca informația apărută noaptea trecută de la unii specialiști ai Fondului și ai Comisiei să nu fie concretizată astăzi și să rămână la nivel tehnic și nu în discuțiile dintre miniștri", a declarat pentru Realitatea TV Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget.
La negocierile cruciale care au loc vineri la ora 15, vor participa din partea Executivului român ministrul Vâlcov și ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu. Potrivit lui Vâlcov, cifra de 0,9% a fost avansată din cauza unor discrepanțe apărute în 2012 și 2013 între deficitul convenit și deficitul bugetar rezultat din plăți.
"Vom cere creșterea deficitului cu banii pe care î În niciun caz nu vom pleca de la o altă țintă de deficit
"Nu vom accepta un nivel de deficit de 0,9%, nu putem să lăsăm 0,5% în jos, nu sunt bani lăsați de la mine, ci acești bani vor merge la investiții sau relaxare fiscală. În condițiile date, vom închide acest buget la 1,4%, fără taxe și impozite suplimentare, însă vrem să ajungem cu discuțiile la un deficit de 1,9% sau chiar mai mult", a mai spus Vâlcov.
Echipa de negociere a Guvernului speră la un deficit de minim 1,9% pentru a suplimenta bugetul pentru Apărare și a avea bani de cofinanțare a fondurilor europene.