Dan Puric, Cântarea României - variantă ortodoxă

Doar așa se explică faptul că, deși la origine scrierea lui Victor Eftimiu se dorea a fi un basm în versuri, în montarea lui Dan Puric ea a devenit un manifest patriotard în toată regula, scrie romanialibera.ro.

Desigur, patriotismul și credința sunt sen­timente absolut lău­dabile, numai că ele sunt cu atât mai valo­roase cu cât sunt mai interio­rizate. O declarație de dragoste de aproape patru ore către țărișoara noastră și către Biserica strămoșească, declamată public într-o sală de 900 de locuri, nu poate decât aminti la modul cel mai trist de răposata Cântare a României.

Iar mijloacele pe care le-a folosit Dan Puric spre a-și face publică dragostea de neam și țară nu sunt deloc diferite de cele de pe scenele mărețului festival comunist: dansuri cât încape, niște poezele și ceva momente vesele (cele mai vesele fiind chiar cele care nu au fost deloc gândite în acest scop).

Avem un împărat cu trei fete, pe care le vrea măritate. Toate bune și frumoase până acum. Încep să curgă pețitorii, printre ei numărându-se și mulți prinți străini, prilej pentru Dan Puric să treacă în revistă cele mai fumate mituri despre alte popoare: ungurii sunt bețivi și depresivi, rușii sunt bețivi și violenți, francezii sunt bețivi și afemeiați, nemții sunt bețivi și milităroși, și tot așa ai impresia că singurii de pe planeta asta care, vorba lui Moromete, ”nu obișnuiesc” să dea pe gât nici măcar un ”păhărel” cât de mic suntem noi, românii, campionii absoluți ai stării de trezie.