Un lucru este sigur: cuplurile imperfecte sunt perfecte. De foarte multe ori, atunci când suntem în căutarea unui partener de viață, ne raportăm la zodia acestuia și la caracteristicile care îi definesc personalitatea.
Ne dorim să avem totul în comun, să ne înțelegem bine din orice punct de vedere, să fim ca două picături de apă. Dragostea adevărată nu constă în aceste aspecte și, pentru că perfecțiunea nu există, adevăratele povești de dragoste au în spate o iubire puternică și caractere diferite. Se ceartă, se împacă, iar se ceartă, dar nu renunță la iubire!
Nativii din zodia Pești și cei din Leu sunt un duo de excepție care formează unul dintre cele mai adorabile cupluri din zodiac. Imperfecțiunea dintre cei doi dă culoare relației și, în timp ce Peștii sunt emotivi, Leii calcă pe sentimente și nu îi interesează acest aspect. Leul va admira creativitatea și imaginația fecundă a Peștelui, în timp ce acesta din urmă se va îndrăgosti de naturalețea și farmecul ”stăpânului junglei”, notează one.ro.
Împreună, vor fi acel cuplu adorabil de imperfect, care atrage toate privirile la petreceri, se ceartă când par să se înțeleagă cel mai bine și se împacă când nimeni nu le mai dă nicio șansă.