Judecătorii Tribunalului Vaslui au motivat decizia prin care au respins apelul bărbatului de 63 de ani declarat decedat, deși acest trăia de 19 ani în Turcia.
Fără cunoștințe juridice și fără serviciile unui avocat care să-i reprezinte interesele, Constantin Reliu (63 de ani) continuă să fie mort în acte, dar cât se poate de viu în realitate. În fața judecătorilor Tribunalului Vaslui, pe 8 martie, bărbatul a insistat în judecarea apelului, afirmând că nu dorește să se judece la Judecătoria Bârlad, afirmând că ”la instanța de fond din prima pagină s-a mințit”. În cererea de apel formulată, Reliu a solicitat anularea hotărârii prin care a fost declarată moartea sa, scrie adevarul.ro.
”Instanța având în vedere precizările exprese ale pârâtului apelant Constantin Reliu, în sensul că, înțelege să formuleze cerere de apel și nu dorește o cerere de constatare a nulității hotărârii prin care a fost declarată moartea judecătorească a acestuia, față de dispozițiile art.949 Noul cod de procedură civilă invocă excepția inadmisibilității apelului formulat de apelantul Constantin Reliu”, se menționează în motivarea Tribunalului Vaslui.
Soția bărbatului de 63 de ani, aflată în prezent în Italia, a fost reprezentată de un avocat ales, care a solicitat respingerea apelului invocând excepția tardivitatii, în condițiile în care calea de atac s-a exercitat peste termenul de 30 zile de la data la care hotărârea s-a considerat comunicată, iar bărbatul nu a solicitat repunerea în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorii Tribunalului Vaslui au apreciat că exceptia inadmisibilității apelului este întemeiată. ”Din cererea de apel formulată rezultă că în esență apelantul dorește anularea hotărârii prin care a fost declarată moartea apelantului, ca urmarea a împrejurării că acesta este în viață. Astfel, în aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 948 (1) Cererea de constatare a nulității hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viață se face la instanța care a pronunțat hotărârea.(...). Mai mult, apelantul prin cererea depusă solicită și daune morale și materiale atât de la fosta soție, cât și de la avocata acesteia ori o asemenea cerere este inadmisibilă”, se menționează în motivarea Tribunalului Vaslui.
Potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. În plus, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
„Prin respingerea apelului ca inadmisibil nu se aduce atingere dreptului de acces la o instanță, apelantul având deschisă calea constatării nulității hotărârii judecătorești prin care s-a dispus declararea judecătorească a morții, o cale eficientă și legală. Astfel, în condițiile în care apelantul urmărește anularea sentinței civile nr. 1305/2016 a Judecătoriei Bârlad, calea procesuală de urmat este cea prevăzută de dispozițiile art. 948 Cod procedură civilă, și nu calea apelului, motiv pentru acre instanța va respinge apelul ca inadmisibil”, au explicat judecătorii Tribunalului Vaslui. Pe cale de consecință, Constantin Reliu va trebui să formuleze o nouă acțiune în instanță, de această dată la Judecătoria Bârlad, cea care i-a declarat decesul.