Actual· 2 min citire

Cum cureți urmele albe lăsate de zăpadă de pe cizmele de piele și piele întoarsă. Vor arăta ca noi!

Cum cureți urmele albe lăsate de zăpadă de pe cizmele de piele și piele întoarsă. Vor arăta ca noi!

Cum cureți urmele albe lăsate de zăpadă de pe cizmele de piele și piele întoarsă. Vor arăta ca noi!

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 ian. 2018, 14:37

Sarea, nisipul și soluțiile antiîngheț care au fost aruncate pe străzi pentru îndepărtarea poleiului îți strică aproape în fiecare an încălțămintea. Materialul din care este fabricată, fie că este vorba despre piele naturală, piele întoarsă sau textil, se va deteriora dacă nu știi cum să-l protejezi. Iată ce trebuie să faci pentru a nu-ți cumpăra alte cizme la anul.

Cizmele, ghetele și bocancii de iarnă se curăță și se întrețin în funcție de materialul din care sunt confecționate. Iată pentru fiecare în parte câteva soluții simple și la îndemâna tuturor.

Cizmele din piele naturală se curăță de noroi cu o cârpă moale, curată și umedă. Nu le băga sub jetul de apă pentru că riști să deteriorezi materialul.

După ce ai îndepărtat stratul de noroi, îndepărtează și mizeria din locurile greu accesibile cum ar fi zonele de lângă talpă, toc, șireturi sau fermoare.

Continuă aceeași operațiune schimbând apoi cârpa cu alta uscată. Usucă încălțămintea, apoi dă-i luciu folosind o cremă de pantofi, lapte Doina sau chiar lapte de corp.

Încălțămintea din piele întoarsă este foarte pretențioasă și nu este recomandat s-o folosești pe vreme umedă. Dacă te prinde ploaia sau ninsoarea încăltat cu cizme din piele întoarsă, acestea trebuie curățate cât mai repede.

Dacă nu, mizeria va pătrunde în material, iar acesta, indiferent cât de bine va fi curățat după, va rămâne pătat. Încălțămintea din piele întoarsă se șterge de noroi dar numai după ce acesta s-a uscat.

Dacă nu, vei întinde murdăria pe o suprafață și mai mare a materialului. Straturile groase de mizerie se îndepărtează cu o perie mai aspră, iar pata rămasă se freacă ușor cu o gumă de șters.

Dungile albe lăsate de umezeală, de sare dar și de soluțiile antiîngheț care sunt împrăștiate pe străzi și trotuare pot afecta iremediabil încălțămintea.

Dacă ți-ai pătat cizmele, acestea trebuie foarte repede curățate. Folosește o cârpă curată, din bumbac și o soluție formată din oțet alb și apă călduță.

După ce ai îndepărtat stratul de noroi sau praf, freacă ușor cu oțet zona afectată, iar apoi usucă cizmele cât mai bine. Atenție! Nu pune încălțămintea la uscat pe calorifer, deasupra aragazului sau în apropierea altor surse de căldură!

Cizmele care sunt fabricate din material textil pot fi spălate la mașina de spălat, la un program scurt și la o temperatură scăzută. Nu adăuga detergent! După încheierea ciclului de spălare, pune în funcțiune centrifuga.

Astfel, încălțămintea va fi scursă foarte bine de apă și se va putea usca mult mai ușor. Apoi, cizmele ude se scot din cuvă și se lasă la uscat sub calorifer cel puțin o zi.

Sursa: click.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News