Securitatea era înfiinţată în 1948. După două decenii de teroare directă, şi-a nuanţat metodele. A mizat mai mult pe cooptare şi şantaj, iar rezultatele s-au văzut în anii \"50: frică permanentă şi chiar moarte.
Comunismul a fost impus românilor de ocupaţia sovietică dintre 1944 şi 1958. Prin directivele Moscovei şi puse în aplicare de agenţi sovietici, deveniţi miniştri ai Republicii Populare Române, regimul totalitar şi-a dezvoltat propria nomenclatură şi propriile mecanisme represive, coordonate până în 89 de români.
În primii doi ani ai guvernului Groza, primul guvern pro-sovietic, numărul deţinuţilor politici a trecut de 200 de mii la o populaţie de 17 milioane. A scăzut numai când teroarea amuţise orice posibil protestatar.
Reţeaua de informatori a Securităţii se extindea de la un an la altul. Au fost racolaţi inclusiv minori. Era supravegheat chiar şi personalul din grădiniţe. Îndoiala, neîncrederea şi suspiciunea făceau ravagii în toate mediile sociale. Obţinerea unui paşaport, o alimentaţie mai bună, ascensiunea profesională mai rapidă puteau fi tranzacţionate cu regimul sub formă de note SECURITATEA - AMENINȚĂRI ȘI ȘANTAJinformative. Dar şantajul a rămas, ca şi în anii \"50, o armă predilectă de racolare.
SECURITATEA - AMENINȚĂRI ȘI ȘANTAJ
Germina Nagât, cercetator CNSAS„Aduși sub diverse pretexte la miliție sau într-un birou și spunându-le activități din viața lor, lecturi, ascultarea radiourilor străine, toate fiind incriminante. Sunt factori de presiune și șantaj. Ce e mai cumplit este că ești șantajat nu doar prin urmările pe care le-ar putea avea situația asupra ta. Foarte des ești șantajat cu ceea ce li se poate întâmpla celor din familia ta: copiilor, soției, soțului.”
Regimul reușea până în anii 80 să creeze o forță de nestăvilit.
Germina Nagât, cercetator CNSAS. „O dovadă excepțională în această privință este jurământul militar. Este o declarație de ură pe viață. "Jur să fiu devotat poporului muncitor, patriei mele, guvernului Republicii Populare Române... Jur să îi urăsc pe toți dușmanii patriei și ai poporului muncitor. Dacă voi călca jurământul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii și să îmi atrag ura și disprețul oamenilor muncii.”
Și cu acest jurământ pe buze, și cu ura în suflet, securitatea comunistă ducea România la record. Recordul de a fi fost sigura țară din Europa care plătea asasini pentru a elimina cetățenii considerați incomozi. Apogeul se atingea în vara lui 89, poate cea mai fierbinte vară a războiului rece. Atunci când undeva în Europa aveau loc amenințări, acte de teroare și tentative de crimă.
EMIL HUREZEANU ”Nu aveam de unde să știm că avea să vină Revoluția, dar în orice caz, în Europa, erau semne de mari transformări. În Polonia, venise Papa, Gorbaciov vizita Statele Unite, se vorbea despre posibilitatea reunificării Germaniei”.
LIVIU TOFAN, fost redactor-șef “Europa Liberă”. În Polonia aveam deja nu guvern liber ales prin alegeri libere, nu erau semne că în România se va întâmpla ceva.”
Și în timp ce la București se făceau pregătiri pentru al 14-lea congres, regimul comunist și securiștii lui, simțind că ceva rău se întâmplă, încercau să înăbușe vocile care se ridicau împotriva partidului. Iar din planuri, violența extremă nu era exclusă. Mai ales dacă victimele erau români influenți din exil.
În acea vară, la Munchen, la ultimul etaj al clădirii unde funcționa Europa liberă suna telefonul.
EMIL HUREZEANU. „Administratorul noastru vine și îmi spune, vă caută cineva la telefon. Mă duc la telefon, o voce semirurală, grăbită, în limba română: sunt cutare, vă sun din Belgia și vă salut din partea domnului comandor. Zic, nu-l cunosc pe domnul comandor… o să vă trimit o poză cu niște doamne, din această fotografie fac parte câteva persoane pe care tovarășa le-a trimis ca să vă execute. Pe dvs, pe Ion Rațiu și pe Regele Mihai. Regele urma să fie împușcat în cap de către cei care se aflau în slujba mareșalului. Din ordiunul lui Cralos, l-au urmărit, i-au pus o bombă la roata din față și când a plecat, bomba a făcut explozie. N-a existat nicio perioadă în cei 50 de ani în care Securitatea a condus partidul. Securitatea a fost tot timpul un instrument al partidului. Ei urmăreau inclusiv memmbri ai partidului, din Comitetul Central, dar nu a decis în privința politicii partidului”.
Potrivit unor documente CNSAS, descoperite recent, sute şi mii de români au protestat faţă de penuria, umilinţele şi constrângerile pe care erau nevoiţi să le îndure în anii \"80. Replica a însemnat ani de închisoare, presiuni asupra familiilor şi, în unele cazuri, chiar moartea. În cele mai multe situații, represiunea politică apărea în registrele oficiale sub forma unor infracţiuni de drept comun.
