Actual· 1 min citire

CSM, aviz pozitiv pentru viitorii adjuncți ai DNA și DIICOT, propuși de Predoiu

CSM, aviz pozitiv pentru viitorii adjuncți ai DNA și DIICOT, propuși de Predoiu

CSM, aviz pozitiv pentru viitorii adjuncți ai DNA și DIICOT, propuși de Predoiu

Publicat3 mar. 2020, 17:22
Actualizat3 mar. 2020, 17:23

Secția pentru procurori a CSM anunță că a avizat pozitiv propunerile ministrului Justiției pentru funcțiile de procuror-șef adjunct al DNA, procuror-șef adjunct al DIICOT și procuror-șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ.

"În data de 03 martie 2020, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma derulării interviurilor programate, a avizat propunerile ministrului justiției de numire în funcțiile de procuror șef Secție – Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de adjunct al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și de adjunct al procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, astfel:

Domnul procuror Cătălin Ranco Pițu pentru funcția de procuror șef al Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – aviz pozitiv;

Doamna procuror Mădălina Scarlat pentru funcția de adjunct al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție – aviz pozitiv;

Doamna procuror Oana Daniela Pâțu pentru funcția de adjunct al procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – aviz pozitiv", anunță CSM, potrivit stiripesurse.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News