Situație incredibilă în Japonia! Primarul unui oraș din prefectura Osaka și-a anunțat demisia după criticile stârnite de decizia sa de a-și amenaja o saună pentru uz personal chiar la birou.
În vârstă de 44 de ani, Hiroki Tomita, primarul orașului Ikeda, a devenit ținta unor critici intense după ce anul trecut și-a adus de acasă sauna și echipamentele de gimnastică în clădirea autorității guvernamentale. El a argumentat că obiectele îi erau necesare din "motive medicale", relatează Agerpres.ro.
În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, edilul a spus că va demisiona pentru a-și ''asuma responsabilitatea'' după ce programul conducerii orașului de vaccinare anti-COVID-19 a persoanelor vârstnice este în mare parte finalizat, fără a furniza un calendar specific.
Consiliul orașului intenționează să adopte, în cursul zilei de mâine, o moțiune de cenzură împotriva lui Tomita, în cazul în care edilul nu va da curs solicitării de a demisiona formulată luna aceasta de echipa sa de anchetă.
"Dacă (moțiunea este) adoptată, aceasta va conduce la alegeri, punând cetățenii și persoanele vârstnice în pericol", a replicat primarul.
Comitetul l-a criticat pe primar, aflat în funcție din luna aprilie a anului 2019, spunând că a abuzat de biroul orașului și a avut un comportament neadecvat față de mai mulți oficiali guvernamentali.